Prima pagină » Magazin » Câinele care merge săptămânal la biserica în care s-au ținut funeraliile stăpânei

Câinele care merge săptămânal la biserica în care s-au ținut funeraliile stăpânei

Loialitatea câinilor este uneori fără margini, exemplul unui patruped din Marea Britanie, care merge săptămânal la biserica unde a fost înmormântată stăpâna lui , întărind această afirmație.

Loialitatea câinilor este uneori fără margini, exemplul unui patruped din Marea Britanie, care merge săptămânal la biserica unde au fost funeraliile stăpânei lui, întărind această afirmație, relatează Daily Mail.

Tommy, câinele în vârstă de șapte ani, încă își arată suferința, la două luni după moartea stăpânei, așteptând, liniștit, ca aceasta să se întoarcă.

sursă foto: Daily Mail

Maria Margherita, care a murit la 57 de ani, a adoptat câinele de pe stradă, iar de atunci aceștia au fost aproape nedespărțiți. Tommy o însoțea inclusiv la biserică, unde preotul îl lăsa să stea la picioarele lui în timpul slujbei. După înmormântarea femeii, care a avut loc la aceeași biserică, patrupedul a continuat să vină singur la slujbe.

„Evident, câinele era devotat Mariei. Și acum vine la biserică și așteaptă liniștit, lângă altar. Nu scoate un sunet, nu a lătrat niciodată, stă cuminte în colțul lui”, a spus preotul Donato Panna.

sursă foto: Daily Mail

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!