Prima pagină » Știri » Trei clădiri au ars într-un incendiu în Sectorul 3 al Capitalei

Trei clădiri au ars într-un incendiu în Sectorul 3 al Capitalei

Trei clădiri au ars într-un incendiu în Sectorul 3 al Capitalei
Trei imobile din Sectorul 3 al Capitalei au ars într-un incendiu izbucnit, luni dimineață, o persoană care a suferit un atac de panică fiind transportată la Spitalul Pantelimon pentru îngrijiri medicale, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Trei imobile din Sectorul 3 al Capitalei au ars într-un incendiu izbucnit, luni dimineață, o persoană care a suferit un atac de panică fiind transportată la Spitalul Pantelimon pentru îngrijiri medicale, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Incendiul a cuprins trei case și anexe de pe strada Trilului, din Sectorul 3 al Capitalei, fiind sesizat în jurul orei 05.00, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București.

În urma incendiului, o persoană a fost asistată medical de echipajul SMURD aflat la fața locului și apoi transportată la Spitalul Pantelimon, după ce a suferit un atac de panică, a precizat Daniel Vasile.

Pompierii au intervenit cu șapte autospeciale, flăcările fiind foarte mari, iar în zonă fiind produs foarte mult fum, care era vizibil de la distanță mare. Pompierii au scos din locuințele afectate mai multe butelii care reprezentau pericol de incendiu.

Intervenția a fost îngreunată din cauză că hidranții din zonă erau înghețați, pompierii reușind să stingă flăcările în jurul orei 7.00, a mai spus Daniel Vasile.

Alte două case din Sectorul 3 al Capitalei au ars duminică, într-un incendiu care a avut loc pe o stradă din cartierul 23 August. În urma incendiului, nu au fost persoane rănite și nici intoxicate cu fum, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...