Prima pagină » Știri politice » Peru, interesată de navele militare produse la Galați

Peru, interesată de navele militare produse la Galați

Peru este interesată de tehnologia "avansată" în domeniul apărării din România, între cele două țări existând discuții pentru comenzi de nave militare produse la șantierul Damen de la Galați, au anunțat președinții Traian Băsescu și Ollanta Moises Humala Tasso.

Peru este interesată de tehnologia „avansată” în domeniul apărării din România, între cele două țări existând discuții pentru comenzi de nave militare produse la șantierul Damen de la Galați, au anunțat președinții Traian Băsescu și Ollanta Moises Humala Tasso.

„România, producând nave pentru Olanda, deja s-a făcut o primă discuție a unei misiuni care a fost în Peru în 2012 și discuțiile continuă pentru o cooperare și în această direcție”, a declarat președintele Băsescu, într-o conferință de presă comună cu omologul peruan, după întrevederea oficială de la Lima.

De asemenea, liderul din Peru, țară care are ieșire la Oceanul Pacific, a evidențiat că România „a avansat foarte mult” privind tehnologia militară, iar Guvernul de la Lima este interesat de începerea unei cooperări în acest domeniu.

„Trebuie în primul rând să înțelegem că România a avansat foarte mult în ceea ce privește tehnologia apărării și în prezent este o temă de interes pentru Peru. Avem cooperări de acest fel, prin acorduri de colaborare, cu mai multe țări și dorim să începem și cu România”, a afirmat Ollanta Humala.

Cei doi președinți au evocat posibilitatea încheierii în următoarea perioadă a unui parteneriat strategic între cele două țări, transferul de tehnologie în diverse domenii dinspre România spre Peru fiind una dintre posibilele domenii de cooperare bilaterală.

Șantierul naval Damen Galați a avut după 2009 mai multe contracte de construcție a unor nave militare pentru marina Olandei.

(Serviciul Foto al Agenției MEDIFAX vă pune la dispoziție imagini)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli