Prima pagină » Știri » Fiecare spital va stabili valoarea coplății percepute pacienților la externare, dar între 5-10 lei

Fiecare spital va stabili valoarea coplății percepute pacienților la externare, dar între 5-10 lei

Fiecare spital va stabili valoarea coplății percepute pacienților la externare, dar între 5-10 lei
Fiecare spital trebuie să stabilească cât anume va fi coplata pe care pacienții o vor plăti la externare, nivelul acesteia trebuind să se situeze între 5 și 10 lei, iar pentru decedați este posibil ca familia să fie scutită de la plată, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

Fiecare spital trebuie să stabilească cât anume va fi coplata pe care pacienții o vor plăti la externare, nivelul acesteia trebuind să se situeze între 5 și 10 lei, iar pentru decedați este posibil ca familia să fie scutită de la plată, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

„Așa cum spune legea adoptată anul trecut, privind coplata, trebuie să stabilim o limită minimă și o limită maximă și, mai departe, prin negocieri să se stabilească formula exactă de aplicare de către fiecare spital în parte. În proiectul de contract-cadru, care este pe site, pentru transparență, se va găsi că avem o limită minimă de 5 lei și o limită maximă de 10 lei, urmând ca nivelul efectiv pentru fiecare spital în parte să fie aprobat de consiliul de administrație al fiecărui spital”, a spus ministrul.

Întrebat de jurnaliști dacă această plată va fi percepută pentru fiecare zi de spitalizare, ministrul a infirmat această variantă și a subliniat faptul că pacienții vor plăti doar o singură dată, la externare.

„Vorbim de coplată pe caz externat, deci se plătește o singură dată de către pacient când se externează”, a explicat Nicolăescu.

Jurnaliștii l-au întrebat pe ministrul Sănătății și cine achită coplata pentru pacienții care au decedat în spital, iar acesta a spus că fiecare unitate spitalicească va reglementa această problemă.

„În mod normal, noi ne referim la cazuri de patologii obișnuite, nu la alte situații care intră pe alte tipuri de internări, și aceste cazuri sunt foarte rare. În această situație, probabil consiliul de administrație va putea să absolve familia persoanei respective. Numai că eu cred că acele cazuri sunt chiar izolate și, ca atare, noi vorbim de o procedură generală și nu de una excepțională ca aceasta”, a explicat Nicolăescu.

Coplata va reprezenta venit propriu al spitalului.

Pacienții vor plăti la externarea din spital între 5 și 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, medicii de familie vor primi 70% pentru pacienții înscriși pe liste și 30% pentru servicii, iar ambulatoriu de specialitate va primi cu 50% mai mult.

Prevederile sunt cuprinse în proiectul Contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 – 2014, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătății.

Documentul prevede introducerea coplății pentru spitale, pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, nivelul minim al coplății fiind de 5 lei, iar cel maxim este de 10 lei.

Coplata va fi percepută de la 1 martie 2013.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi