Prima pagină » Sport » Înotătoarea britanică Rebecca Adlington se retrage la 23 de ani

Înotătoarea britanică Rebecca Adlington se retrage la 23 de ani

Înotătoarea britanică Rebecca Adlington, dublă campioană olimpică la Beijing în probele de 400 și 800 metri, și-a anunțat, marți, retragerea din activitate la 23 de ani, informează AFP.

Înotătoarea britanică Rebecca Adlington, dublă campioană olimpică la Beijing în probele de 400 și 800 metri, și-a anunțat, marți, retragerea din activitate la 23 de ani, informează AFP.

„Urăsc cuvântul retragere. Iubesc înotul, dar nu voi mai participa la competiții. Nu mă mai pot pregăti ca înainte. Îmi trebuie mai mult timp de recuperare. E timpul să mă opresc. Jocurile Olimpice de la Beijing mi-au schimbat viața. A fost cel mai bun moment al carierei mele”, a declarat Adlington într-o conferință de presă susținută la Londra.

Medaliată cu aur la Beijing în probele de 400 și 800 metri, Rebecca Adlington a obținut doar medaliile de bronz în aceleași probe la Jocurile Olimpice de la Londra.

Adlington a fost campioană mondială la 800 metri în 2011, campioană europeană la 400 metri în 2010 și deține recordul mondial la 800 metri, cu timpul de opt minute, 14 secunde și zece sutimi, stabilit la JO-2008.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fritz, reacție după numirile de la ICR: O colaboratoare a lui Adrian Năstase și un colaborator al lui Călin Georgescu
Digi24
Verdict final în cazul dublei crime din Iași: Studentul marocan a scăpat de pedeapsa inițială. Cum a încercat să își acopere urmele
Cancan.ro
Motivul ULUITOR pentru care Vlad Verdeș și-a ucis tatăl. Ce se află în spatele crimei din Piatra Neamț
Prosport.ro
„Am 2,03 metri înălțime și-mi place să fac dragoste”. Jucătoarea vinde imagini cu ea
Adevarul
SURSE Tensiuni la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan respinge propunerea de premier a lui Nicușor Dan
Mediafax
Imagini AI cu bătrâni în lacrimi și polițiști care le confiscă fructele, distribuite masiv pe Facebook
Click
Aurelian Temișan, petrecere surpriză pentru Monica Davidescu. 20 de ani de căsnicie sărbătoriți alături de peste 260 de invitați. „O lună de zile am mimat relaxarea”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului după ce Ucraina a atacat Sankt Petersburg chiar în timpul Forumului la care trebuie să participe și Putin
Cancan.ro
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Ce se întâmplă doctore
Horoscop chinezesc iunie 2026. Zodiile care atrag ghinionul și trec printr-o perioadă complicată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Descopera.ro
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Descopera.ro
Smaraldele din mormintele conducătorilor din Panama au venit din Columbia