Prima pagină » Reportaj » 300 de români vor să găzduiască englezi, după campania Gândul. Cum se pregătește doamna Rodica din Bârca, Dolj, să promoveze România tradițiilor

300 de români vor să găzduiască englezi, după campania Gândul. Cum se pregătește doamna Rodica din Bârca, Dolj, să promoveze România tradițiilor

Campania gândul – GMP „Why don’t you come over?” s-a extins. Mai bine de 300 de români s-au oferit voluntar să-i găzduiască la ei pe canapele pe englezii care ar veni să vadă România. Gratis, fără nicio taxă, iar printre ei e și Rodica Ciutureanu din Dolj, comuna Bârca.

Femeia pune la bătăie canapeaua, iar două odăi din casa ei își așteaptă deja oaspeții. Mai mult, și-a convins și soacra să se alăture campaniei gândul cu alte două paturi din tot atâtea încăperi. Până să audă vorbindu-se englezește la ea în bătătură, Rodica Ciutureanu are un singur gând: „să promoveze” România. Iar mijloacele sunt cele ale unui oltean autentic.


„S-au băgat bani aiurea în frunza aia”, spune Rodica Ciutureanu, 52 de ani, când o întrebi de promovarea României în străinătate. „Nu s-a făcut suficient”, crede femeia. „Politica asta e de vină. Toți se bat între ei în loc să se bată pentru țară. România se poate promova prin turism și prin sport, nu prin politică”, tranșează doamna Rodica problema.

Nu, nu face politică, dar în comuna ei, în Bârca, e tare cunoscută. „Florentino, mi-ai albit tot părul din cap”, i-ar spune primarul Popa Marian, și asta pentru că – iute din fire – Rodica Florentina C. nu stă o clipă liniștită.

Alint în familie: Soțul mă strigă Doamna Internet

„Nu-mi vine să stau să zac”, zice femeia. „Și mă bag în tot felul de chestii. Îmi place să mă implic, să știu, să văd. Sunt curioasă”. Așa a ajuns să aibă internet în casă, în urmă cu vreo patru ani, și tot așa și-a făcut un cont pe Facebook. „Singură, pentru că fii-mea cea mică nu m-a ajutat”, își pârăște zâmbind copila.

Rodica Ciutureanu s-a înscris în campania Gândul / Foto: Mediafax, Florin Ceaușu

Acolo postează tot – fotografii, costume, imagini cu mâncare. „Soțul mă strigă Doamna Internet”, mărturisește amuzată femeia.

Pe internet ne-a găsit doamna Rodica și pe noi și a spus Da campaniei gândul. Ne-a convins când a postat pe pagina de Facebook a ziarului gândul câteva imagini – reprezentative – de la ea din curte, însoțite de mesajul „Aș dori să intru în proiectul care invită britanici în România”.

O parte din mesajele postate pe pagina de Facebook a ziarului Gândul

Ce ar vedea britanicii la Bârca

Iar acum vrea să-i vadă pe străini în Bârca ei natală. Chiar dacă nu are canalizare și apă curentă. Comuna merită, crede. La fel, și România. Și are și motive. „Dacă ar veni englezii aici, le-aș arăta zona noastră, peisajul, care e unul de câmpie. Ar vedea tot ce are comuna noastră mai de preț – case vechi tradiționale. Preocupările noastre. Cred că ar avea ce să vadă. I-aș duce la oameni în gospodării, să vădă meșteșuguri. Să vadă tradiții”, schițează rapid programul de vacanță.

Tradițiile le păstrează și ea, pentru că îi place să coasă. De 30 de ani, doamna Rodica își câștigă pâinea cu acul și cu ața. Coase costume și rochii pentru copii, iar de curând a devenit și mică antreprenoare.

Doamna Rodica practică croitoria de peste 30 de ani / Foto: Mediafax, Florin Ceaușu

A câștigat un proiect pe internet și va crea un atelier de croitorie în localitate. „Cred că le-ar plăcea să le arăt meșteșugul meu”, povestește aceasta, în timp ce trece cu mâna peste pânza din bumbac transformată în cămașă populară.

Foto: Mediafax / Florin Ceaușu

Planuri mai are: ar vrea să reabiliteze fântânile din comună. 800 la număr. Și ele merită văzute. Sunt vechi, iar apa din ele – grozavă. N-o dă pe cea de la oraș. Oricum, ea n-ar putea trăi acolo. Îi place în căsuța ei bătrânească, veche de 70 de ani.

Imagine din curtea locuinței / Foto: arhiva personală a Rodicăi C.

Aici trăiește cu bărbatul ei, Aurel, și cu fiica cea mică, Elena, elevă într-a XII-a la liceu.

Elena, fiica cea mică a Rodicăi Ciutureanu. Adolescenta își dorește să plece din România în Italia, la frații ei. Motivul? „Aici nu ai posibilități să te realizezi”. Își dorește ca peste câțiva ani să revină în România și să se stabilească în Craiova. I-ar plăcea să urmeze o școală postliceală de asistente medicale sau cursurile Facultății de Farmacie / Foto: Mediafax, Florin Ceaușu

Aproape își are și soacra, pe care a convins-o să fie gazdă în caz că englezii au să ajungă și-n Dolj: „E o femeie deschisă la minte, modernă. Îi place să primească oaspeți, să aibă casa plină. În mediul rural îți trebuie nu doar talent, ci și să te poți mișca”, sintetizează gazda noastră ideea reușitei. „Omul trebuie să trăiască cu speranța. Mă ghidez după proverbe. Proverbul românesc, oricât e de vechi, e actual”.

Cum sunt românii prin ochii unui alt român

Nu vede motive pentru care turiștii ar ocoli România. Mai ales dacă vor să trăiască „autentic – cu legume din curte, crescute fără chimicale, cu caș din lapte de vacă, cu ouă de țară, cu aer curat.. „

În această cameră turiștii britanici, și nu numai, vor mânca bucate pregătite tradițional / Foto: Mediafax / Florin Ceaușu

Imaginea postată pe pagina de Facebook a ziarului Gândul a fost însoțită și de precizarea: „Legumele noastre sunt crescute fără chimicale”

N-o sperie nici gândul că ai noștri ar da năvălă peste britanici, din 2014. „Nu cred că acești britanici ar avea motive să se teamă de noi. Ar trebui să vadă partea bună”, spune femeia. „Românii sunt oameni buni, talentați, au abilități în mai toate domeniile. Uitați-vă la medicii români, sunt foarte buni, dar ce să-i faci dacă aici nu avem și partea materială?”.

Doamna Rodica știe ce înseamnă să ai idei preconcepute. Doi dintre copiii ei sunt plecați din țară de mai bine de 11 ani. Atât băiatul cel mare, Irinel, cât și fiica, Carmen, sunt în Italia, la muncă. Acolo lucrează, lângă Roma, la 10 kilometri distanță, în San Cesareo. Fiul în construcții, iar fata – la un showroom de mobilă. Dar „sunt bine văzuți, știu limba, au copii la grădinițe acolo, au prieteni”.

Turism rural, chiar și în limba română

Planuri de viitor? Să învețe măcar câteva cuvinte în engleză. Ca să se descurce cu străinii care-i vor călca în curte. Dar se bazează și pe Elena că va mai rupe ceva în engleză. Oricum, „bunăvoință să fie și casa deschisă. România merită promovată”, e crezul Rodicăi Florentina Ciutureanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Armata Română modifică softurile sistemelor anti-dronă după valul de atacuri de la graniță. Miruță: Unele echipamente nu știu să vorbească între ele
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ai probleme cu somnul într-un loc nou? De vină este „efectul primei nopți”