Gheorghe Nețoiu: Nu cred că măsura solicitată de DNA se justifică din punct de vedere legal

Gheorghe Nețoiu: Nu cred că măsura solicitată de DNA se justifică din punct de vedere legal
Publicat: 11/02/2013, 13:49
Actualizat: 04/07/2013, 08:41

Fostul acționar dinamovist Gheorghe Nețoiu a declarat, luni, că solicitarea DNA de luare a măsurii interdicției de a părăsi țara în cazul celor opt oameni de fotbal judecați în dosarul transferurilor de jucători nu se justifică din punct de vedere legal.

„Astea sunt probleme juridice și avocații le stăpânesc. Niciodată nu am contestat sau nu am încercat să nu mă prezint la fiecare termen, chiar dacă avocatul meu are mandatul meu. Sunt convins că adevărul mai devreme sau mai târziu va ieși la iveală. Este păcat că de șase ani de zile am venit la peste 37 de termene. Nu cred că măsura solicitată de DNA se justifică din punct de vedere legal”, a spus Nețoiu.

Procurorul DNA a depus, luni, la instanța supremă o cerere prin care solicită judecătorilor să ia față de toți cei opt oameni de fotbal judecați în dosarul transferurilor de jucători măsura interdicției de a părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorii instanței supreme au amânat, pentru 19 februarie, judecarea cererii DNA.

Totodată, instanța supremă a stabilit ca judecarea recursurilor să fie reluată în 5 martie.

Înalta Curte de Casație și Justiție a început luni judecarea recursurilor făcute de cei opt oameni din fotbalul românesc, printre care Gheorghe Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Victor și Ioan Becali, față de condamnările la închisoare primite în dosarul transferurilor de jucători.

Procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prezent la ședința de judecată a solicitat, printr-o cerere depusă la instanță, să fie luată măsura interdicției de a părăsi țara pentru toți cei opt oameni de fotbal judecați în acest dosar.

Procurorul nu a apucat să dezvăluie motivele acestei cereri, întrucât Jean Pădureanu a cerut un alt termen de judecată, pentru a-și angaja avocat. Totodată, la dosar a fost depusă și o cerere a avocatului lui Mihai Stoica prin care arată că este în imposibilitate de prezentare.

Cei doi oameni de fotbal sunt lipsiți de apărare la termenul de luni al procesului, însă acestora le-a fost asigurat un avocat din oficiu. Acesta a fost prezent la ședința de luni, dar nu poate pune concluzii, atâta vreme cât un inculpat are avocat ales.

Avocații celorlalți inculpați din dosar s-au opus cererii procurorurului, din aceleași considerente, astfel că instanța a susupendat ședința și a reluat dezbaterea cererii în jurul orei 11.00, după ce avocații oamenilor de fobal vor fi studiat solicitarea DNA.

După reluarea ședinței de judecată, instanța a constatat că Jean Pădureanu este lipsit de apărare, motiv pentru care a hotărât amânarea dezbaterii cererii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de aplicare a interdicțiilor de a părăsi țara în cazul celor opt oameni de fotbal.

Procurorul DNA a susținut, după reluarea ședinței de judecată, că cererea poate fi discutată în absența inculpaților Mihai Stoica și Jean Pădureanu, chiar și în absența apărătorilor acestora, pe motiv că în cazul ambilor există un avocat stabilit din oficiu, care poate să răspundă pentru ei.

La rândul lor, ceilalți avocați au arătat că atâta vreme cât Stoica și Pădureanu au un apărător ales, acesta trebuie lăsat să-și facă meseria. Totodată, avocații prezenți la ședința de judecată au spus că o astfel de cerere nu poate fi dezbătută la acest moment, pentru că persoanele față de care se cere luarea unei măsuri preventive trebuie, în mod obligatoriu, potrivit normelor legale în vigoare, să dea o declarație în legătură cu acest aspect.

Avocații au mai arătat că procurorul DNA nu a făcut nicio minimă dovadă a faptului că Mihai Stoica și Jean Pădureanu s-ar sustrage acțiunii judiciare sau că ar încerca să tergiverseze cauza. În cele din urmă, instanța supremă a stabilit ca judecarea recursurilor să fie reluată în 5 martie.

La ședința de judecară au fost prezenți Victor și Ioan Becali, Cristian Borcea, Gheorghe Copos, Gheorghe Popescu și Gheorghe Nețoiu, lipsind managerul general al FC Steaua, aflat cu echipa în Olanda, și Jean Pădureanu.

Curtea de Apel București a decis, în 12 noiembrie 2012, condamnarea lui Gheorghe Copos, principal acționar al FC Rapid, la cinci ani de închisoare și interzicerea unor drepturi pentru patru ani pentru înșelăciune în formă continuată. Copos a mai primit un an și șase luni pentru evaziune fiscală. În sentința dată, judecătorii au reținut, în fiecare caz, pedeapsa cea mai mare, respectiv cinci ani de închisoare cu executare pentru Copos.

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a primit trei ani de închisoare și trei ani interzicerea unor drepturi, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Pădureanu a mai primit două pedepse de doi ani pentru spălare de bani și încă una de trei ani pentru înșelăciune în formă continuată, iar pentru evaziune fiscală încă un an și jumătate de închisoare.

Fostul vicepreședinte al clubului Oțelul Galați, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, a fost condamnat la patru ani cu executare și interzicerea unor drepturi pentru trei ani, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. El a mai primit două pedepse cu închisoare de doi ani pentru spălare de bani.

Fostul președinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat la șapte ani de închisoare și interzicerea unor drepturi timp de șase ani, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. El a mai primit un an și nouă luni de închisoare pentru evaziune fiscală și două pedepse a câte doi ani și jumătate pentru spălare de bani.

La rândul său, pe lângă cei opt ani de închisoare cu executare și șapte ani de interzicere a unor drepturi pentru înșelăciune, fostul impresar Ioan Becali a mai fost condamnat la un an și nouă luni pentru evaziune fiscală și a mai primit două pedepse a câte doi ani și nouă luni pentru spălare de bani.

Fratele acestuia, Victor Becali, pe lângă cei șapte ani de închisoare cu executare și șapte ani interzicere a unor drepturi, pentru înșelăciune, a mai primit un an și nouă luni pentru evaziune fiscală și două pedepse a câte doi ani și nouă luni pentru spălare de bani.

Fostul internațional și impresar Gheorghe Popescu a primit trei ani de închisoare și interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înșelăciune, decizie cu suspendare timp de cinci ani. El a mai fost condamnat cu câte un an pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Fostul acționar al FC Dinamo, Gheorghe Nețoiu, a fost condamnat la trei ani de închisoare și interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înșelăciune, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Nețoiu a mai primit pedepse de câte un an pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Inițial, Tribunalul București i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toți cei opt inculpați din dosarul transferurilor de jucători.

Decizia însă a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Curtea de Apel București, care în 12 noiembrie a pronunțat sentința. Toți cei opt oameni de fotbal au contestat decizia Curții de Apel București la instanța supremă, care va da o sentință definitivă în acest dosar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×