Prima pagină » Știri externe » Ameliorarea relațiilor între Belgrad și Priștina, la cinci ani de la independența Kosovo

Ameliorarea relațiilor între Belgrad și Priștina, la cinci ani de la independența Kosovo

Ameliorarea relațiilor între Belgrad și Priștina, la cinci ani de la independența Kosovo
Kosovo sărbătorește duminică cinci ani de la proclamarea independenței față de Serbia, o aniversare marcată de progrese notabile în relațiile dintre cei doi foști inamici, posibile datorită medierii UE, chiar dacă Belgradul consideră în continuare acest teritoriu drept provincia sa, relatează AFP.

Kosovo sărbătorește duminică cinci ani de la proclamarea independenței față de Serbia, o aniversare marcată de progrese notabile în relațiile dintre cei doi foști inamici, posibile datorită medierii UE, chiar dacă Belgradul consideră în continuare acest teritoriu drept provincia sa, relatează AFP.

Mai multe acorduri au fost semnate sub presiunea Bruxellesului, care condiționează orice progres către aderarea Serbiei și a Kosovo în UE de normalizarea relațiilor dintre cele două părți în cadrul unui dialog început în 2011.

Acesta vizează înainte de toate ameliorarea vieții cotidiene a celor aproximativ 1,8 milioane de locuitori ai Kosovo, a căror existență este perturbată de complicațiile administrative datorate statutului controversat al acestui teritoriu (stare civilă, cadastru, vamă).

Motivați de Bruxelles, premierii sârb și kosovar, Ivica Dacici și Hashim Thaci, s-au întâlnit de patru ori începând din octombrie, sub auspiciile liderului diplomației europene, Catherine Ashton.

Dacici a asigurat recent că Guvernul său este „hotărât să meargă înainte” cu aceste negocieri.

„Acordarea unei date pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE și sosirea unor noi investitori străini depinde” de rezultatele pozitive ale dialogului cu Priștina, a declarat acesta.

Belgrad și Pristina au numit de asemenea „ofițeri de legătură” care se vor alătura în curând misiunilor UE din cele două capitale. Aceștia au convenit de asemenea asupra gestionării în comun a posturilor de frontieră între Serbia și Kosovo.

Chiar dacă președintele Serbiei Tomislav Nikolici, un naționalist convertit în conservator favorabil UE, era un critic feroce al dialogului realizat de predecesorul său cu Priștina înainte de alegerea sa în mai 2012, a sfârșit prin a se întâlni la începutul lui februarie cu omologul kosovar, Atifete Jahjaga, o premieră la un asemenea nivel după sfârșitul conflictului sârbo-kosovar (1998-1999).

Bombardamentele NATO au alungat în primăvara lui 1999 din Kosovo forțele sârbe care se angajaseră într-o represiune împotriva gherilei separatiste kosovare, deschizând astfel calea către independență, proclamată la 17 februarie 2008 cu sprijinul Statelor Unite și a majorității statelor membre ale Uniunii Europene.

Acum cinci ani, contactele directe cu Priștina erau inimaginabile pentru Belgrad și responsabilii sârbi părăseau orice reuniune la care participau reprezentanții Kosovo.

Scandalizată, Serbia și-a chemat ambasadorii din toate statele care au recunoscut independența Kosovo și, de asemenea, a expulzat reprezentanții diplomatici ai Muntenegru și Macedoniei vecine.

Spre surpriza generală, dialogul între Pristina și Belgrad a accelerat cu rezultate concrete după formarea noului guvern naționalist de la Belgrad în iulie.

Serbia a lăsat să se înțeleagă că este pregătită să discute un loc în cadrul ONU pentru Kosovo cu condiția ca o soluție globală să fie negociată, ceea ce constituie o recunoaștere a acesteia.

Însă analistul politic kosovar Belul Beqaj afirmă că un asemenea gest este puțin probabil într-un viitor apropiat.

„Nu cred că Serbia ar fi pregătiă să renunțe la Kosovo atât de repede”, a spus acesta.

Problema cea mai spinoasă și complexă de reglementat este cea a susținerii acordată de Belgrad sârbilor din nordul Kosovo, unde aceștia sunt majoritari, o regiune care practic scapă de sub controlul Pristinei prin instituțiile sale, precum școlile sau tribunalele.

Serbia susține o mare autonomie pentru acești 40.000 de sârbi, însă și pentru ceilalți 80.000 care locuiesc în enclave răspândite prin sudul teritoriului.

„Fără un acord cu Serbia, Kosovo nu are viitor, nici în termeni politici, nici în termeni economici”, a avertizat purtătorul de cuvânt al Guvernului sârb, Milivoje Mihajlovici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii