Prima pagină » Știri » Peste 920 de kilograme de carne găsită la Tarnița. Nu există indicii despre proveniență

Peste 920 de kilograme de carne găsită la Tarnița. Nu există indicii despre proveniență

Peste 920 de kilograme de carne găsită la Tarnița. Nu există indicii despre proveniență
O cantitate de aproximativ 922 de kilograme de carne a fost descoperită în lacul Tarnița și pe malul apei, potrivit unui raport trimis Prefecturii de către DSV Cluj, fiind trimise probe la București pentru identificarea speciei, până în prezent neexistând însă indicii privind proveniența cărnii.

O cantitate de aproximativ 922 de kilograme de carne a fost descoperită în lacul Tarnița și pe malul apei, potrivit unui raport trimis Prefecturii de către DSV Cluj, fiind trimise probe la București pentru identificarea speciei, până în prezent neexistând însă indicii privind proveniența cărnii.

„Cantitatea totală de carne recuperată sâmbătă și duminică și ambalată în 40 de saci este de 922 de kilograme. Din fiecare sac au fost recoltate probe si contraprobe trimise la Institutul de Igienă Publică și Sănătate Veterinară (IISPV) București în vederea identificării speciei. În urma acțiunilor de cântărire au rezultat 26 de saci conținând carnea recuperată în ziua de sâmbătă cu o greutate totală de 586 kilograme și 14 saci conținând carnea recuperată duminică și care au avut o greutate totală de 336 de kilograme. Cantitatea de 922 de kilograme de carne recuperată din zona lacului Tarnița urmează să fie dirijată către o unitate specializată și autorizată spre neutralizare, SC Protan SA Dej”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Prefectura Cluj, citat de corespondentul MEDIAFAX.

La locul de colectare nu au fost găsite elemente de identificare a cărnii care să ateste producătorul, transportatorul sau „alte indicii care să constituie puncte de plecare în continuarea anchetei”, se arată în comunicatul transmis în urma raportului pe care instituția a primit-o de la DSV Cluj.

„În urma examinării organoleptice s-a constatat o carne de culoare roșie, consistență fermă, cu fibra muscular grosieră, nu prezintă marmorare și perselare, aspectul exterior și de profunzime al cărnii atestă caracteristici pentru o carne proaspătă în stare umedă. Pentru estimarea impactului privind contaminarea cu germeni patogeni, s-au recoltat probe pentru investigarea prezenței germenilor patogeni din genul Salmonella, Listeria, E. Coli verotoxigen și Campylobacter”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Cluj.

Reprezentanții Prefecturii Cluj susțin că toți agenții economici din domeniu sunt controlați în vederea identificării provenienței cărnii.

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de kilograme de carne congelată au fost descoperite aruncate pe malul lacului Tarnița, din județul Cluj, și în lac, Poliția și Direcția Sanitar-Veterinară Cluj declanșând o anchetă în acest caz. Directorul DSV Cluj, Nicolae Pivariu, declara că din primele informații reieșea că nu este vorba despre carne alterată.

În acest caz au fost prelevate probe de apă din lacul Tarnița pentru a se verifica în ce măsură aceasta ar fi fost infestată, ținând cont că lacul este cel care alimentează cu apă municipiul Cluj-Napoca.

Prefectul județului Cluj, Gheorghe Ioan Vușcan, ceruse, duminică, Direcției Sanitar Veterinare (DSV) Cluj controale „la sânge” la procesatorii și depozitele de carne din județ, afirmând că este „inadmisibil” ca aproximativ o tonă de carne congelată să fie depozitată și autoritățile să nu știe. El spunea că are informații potrivit cărora ar funcționa în județ și depozite ilegale de carne și a cerut verificarea datelor, avertizând că este vorba despre „situații penale”.

El ceruse DSV Cluj să îi prezinte, luni dimineață, un raport asupra situației de la lacul Tarnița.

La rândul său, șeful Laboratorului Sanitar-Veterinar Cluj, Marian Mihaiu, declara că pe baza aspectului cărnii găsite în lacul Tarnița, a structurii fibrei, aspectului grăsimii și a consistenței acesteia „subscrie pentru carne de cal”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surpare de carosabil în Capitală. Trafic restricționat pe un sens de mers
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Detaliul care i-a șocat pe anchetatori în cazul fetițelor dispărute din Mureș. Ce au descoperit oamenii în zona unde au fost văzute ultima dată
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Afacerea cu care a dat lovitura un tânăr de 16 ani, după ce a refuzat o ofertă de 300 de mii de dolari
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
BREAKING! 'Gata, s-a terminat'. Anunțul momentului din spital, despre Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Pat tapițat – alege confortul în dormitor (P)