Mama fraților Cămătaru: Statul nu are bani să hrănească animalele lui Nuțu

Mama fraților Cămătaru: Statul nu are bani să hrănească animalele lui Nuțu
Mama fraților Cămătaru, cunoscută sub numele de Mimi Cămătăreasa, a spus luni că, dacă trebuie, predă de bună voie animalele sălbatice ale lui Nuțu Cămătaru, dar nu crede că reprezentanții statului au cu ce să hrănească cei patru lei și cei doi urși deținuți de acesta.
Publicat: 25/02/2013, 16:19
Actualizat: 29/07/2014, 04:27

Mama fraților Cămătaru, cunoscută sub numele de Mimi Cămătăreasa, a spus luni că, dacă trebuie, predă de bună voie animalele sălbatice ale lui Nuțu Cămătaru, dar nu crede că reprezentanții statului au cu ce să hrănească cei patru lei și cei doi urși deținuți de acesta.

Mimi Cămătăreasca a venit la ferma lui Nuțu Cămătaru la scurt timp după ce comisarii de la Garda de Mediu au ajuns la proprietatea acestuia pentru a verifica situația animalelor găsite de anchetatori în timpul perchezițiilor.

Ea a spus că, dacă va fi nevoie, animalele vor fi predate, însă nu crede că autoritățile au resurse materiale să hrănească leii și urșii lui Nuțu Cămătaru.

Mimi Cămătăreasa a mai spus că în cazul în care leii și urșii vor fi luați, se bucură că fiul său nu este acasă. „Dacă băiatul meu ar fi văzut că-i iau animalele ar fi murit. Nuțu, de pușcărie nu moare, dar dacă îi iei animalele îl omori”, a spus aceasta.

Ea a adăugat că între fiul ei și animalele sălbatice pe care le deține există o relație foarte apropiată și că leii ar fi fost crescuți de mici de Nuțu, care o perioadă ar fi dormit cu ei în pat și obișnuia să se ia la trântă cu aceștia. Mimi Cămătăreasa a mai spus că Nuțu avea și un urs preferat, căruia i-a spus Baloo și care îi mânca din palmă.

În ce privește hrana pentru animale, Mimi Cămătăreasa a spus că Nuțu cumpăra carne de cal de la țărani și că uneori acesta ar fi cumpărat animale decedate în urma unor accidente rutiere. În acest sens, femeia a dat ca exemplu un accidentul rutier în care au fost ucise mai multe oi, iar fiul ei l-a contactat pe proprietar și a cumpărat cadavrele animalelor, pe care ulterior le-a tranșat și le-a dat de mâncare animalelor sălbatice.

Trei comisari de la Garda Națională de Mediu (GNM) au descins luni, în jurul orei 15.00, alături de reprezentanți ai Poliției, pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru, pentru a face verificări privind deținerea unor animale sălbatice, printre care urși, lei și cerbi, potrivit reprezentanților GNM.

Comisarii de la GNM – Comisariatul General vor alcătui o evidență a animalelor aflate pe proprietatea lui Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, și vor solicita documentele referitoare la deținerea acestora.

Reprezentanții GNM au mai precizat pentru MEDIAFAX că cei doi urși de pe proprietate vor fi duși la Rezervația Zărnești.

Un comisar al Gărzii de Mediu a mers sâmbătă la casa lui Nuțu Cămătaru, dar nu a fost lăsat să intre. Instituția a făcut demersurile, prin Poliție, pentru primirea unui mandat, în baza căruia să poată intra pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru, pe care se află mai multe animale sălbatice.

Luni dimineață, reprezentanții GNM declarau că, din moment ce nimeni din instituție nu a putut pătrunde până atunci pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru, ei nu au putut constata câte animale sălbatice sunt ținute acolo, dar, în urma discuțiilor cu oamenii din zonă, au înțeles că ar fi vorba despre patru lei, doi urși, un cerb și o căprioară, precum și păsări exotice.

În urma discuțiilor cu ONG-uri de mediu, dar și cu Poliția și Jandarmeria, Garda de Mediu urmează să stabilească unde și cum să transporte animalele aflate la ferma lui Nuțu Cămătaru.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că, în urma perchezițiilor făcute vineri, la ferma lui Nuțu Cămătaru au găsit doi urși, patru lei, doi cerbi carpatini, 20 de câini de rasă, 30 de cai de rasă, dintre care unii sunt pursânge olandezi al căror preț ar ajunge la 100.000 de euro, precum și mai multe păsări exotice.

Totodată, anchetatorii au găsit pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru un cal tranșat, despre care acesta ar fi spus că era bătrân și foarte bolnav, fiind tranșat pentru a fi dat de mâncare animalelor pe care le deține.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) au declarat pentru MEDIAFAX că instituția nu emite persoanelor fizice autorizație pentru deținerea de animale sălbatice.

„Emitem autorizație de mediu numai pentru grădini zoologice și centre de reabilitare și îngrijire a animalelor sălbatice”, a spus Mirela Pantilie, directoarea Direcției Biodiversitate din ANPM.

Conform articolului 9, alineatul 1 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, „deținătorii de animale pot deține animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizați de direcția veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București”.

Reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au precizat pentru MEDIAFAX că nu s-a solicitat niciun aviz pentru deținerea de animale săbatice pe proprietatea fraților Cămătaru.

Aceștia au menționat că nu sunt deținute legal animale sălbatice de către persoane fizice în România, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a obține o astfel de autorizație fiind foarte stricte.

În afara grădinilor zoologice și centrelor de îngrijire a animalelor, mai pot fi deținute, „pe o perioadă determinată de timp, în vederea îngrijirii și recuperării fizice”, animale sălbatice aflate în impas de supraviețuire, cu acordul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, potrivit articolului 9, alineatul 3, din Legea 205/2004.

Liderii clanului Cămătarilor, Ion și Vasile Balint, precum și Radu Cristian Roșca, liderul grupării Sportivilor, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile în urma unei decizii din 23 februarie a Tribunalului București.

Instanța a mai dispus emiterea unor mandate de arestare pentru Mario Nuțu Balint, Andrei Cristian Bădulă (implicat în scandalul Plaza Mall ce l-a avut ca actor principal pe Eugen Preda), Cornel Schuster, Marian Bucur, Nicușor Dumitrescu, Remus Petrică Dincă, Dănuț Ion, Dragoș Florin Broșteanu, Costel Valentin Danciu, Constantin Frangulea, Cosmin Vidin, Nicholas Vitto Niculae, Alexandru Ionuț Stoica, Eugen Pârvan, Mihai Ion Tonciu, Robert Florian Petre, Robert Constandache, Gabrile Robert Bușă, Marian Sârbu, Alexandru Răzvan Vasile, Constantin Neață, Geanina Narcisa Barbu, Gigi Daniel Chiras, Licuță Udilă, Adrian Răducu Bică și Bogdan Dumitrache.

Deciziile Tribunalului București de arestare a celor 29 de membri ai celor mai influente grupări interlope din București pot fi contestate la Curtea de Apel București.

Cei 29 de membri ai grupărilor Cămătarii și Sportivii au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în urma celor 115 percheziții care au avut loc vineri, de la locuințele suspecților fiind ridicate sume importante de bani, bijuterii, mașini de lux și droguri.

Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfășurat pe două paliere infracționale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremației la nivel infracțional în municipiul București”, situații ce au avut drept consecință punerea în primejdie a vieții și integrității corporale a membrilor grupării, dar și a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârșit infracțiuni de violență, „generatoare de beneficii financiare substanțiale”, în urma recuperării unor împrumuturi de bani dați cu camătă.

În această cauză se fac cercetări față de 67 de persoane, acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă de omor calificat și deosebit de grav, lipsire de libertate, șantaj, nerespectarea regimului armelor si munițiilor, operațiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×