Prima pagină » Știri » Dan Bittman a anunțat data primului concert de după operație

Dan Bittman a anunțat data primului concert de după operație

Trupa Holograf revine pe scenă, în formulă completă, pe 7 martie, în clubul Tribute din București, acesta fiind primul concert după ce solistul formației, Dan Bittman, a suferit o intervenție chirurgicală la gât.

Trupa Holograf revine pe scenă, în formulă completă, pe 7 martie, în clubul Tribute din București, acesta fiind primul concert după ce solistul formației, Dan Bittman, a suferit o intervenție chirurgicală la gât.

Dan Bittman a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că acest concert este „un prim pas” în ceea ce privește reluarea activității formației.

Trupa Holograf a anunțat în 11 decembrie 2012 că își suspendă activitatea concertistică până la recuperarea completă a lui Dan Bittman, care în luna octombrie a suferit o intervenție chirurgicală la gât.

Edi Petroșel, toboșarul formației Holograf, a declarat, la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că formația a decis să suspende cele două concerte pe care trebuia să le susțină la Sala Palatului din București, pe 25 și 26 februarie 2013, după ce le amânase și pe cele din 22 și 23 octombrie 2012, din cauza problemelor de sănătate ale lui Dan Bittman.

În luna octombrie, Edi Petroșel a declarat, pentru MEDIAFAX, că Dan Bittman a fost operat în 3 octombrie, la Viena, iar operația a fost una reușită. „A fost operat la gât. I se obturase un canal, o venă și, pentru a nu fi în pericol de accident vascular, s-a operat. Operația a reușit și el se simte bine acum, se odihnește. Are nevoie de o perioadă de trei-patru săptămâni de recuperare”, a spus Edi Petroșel.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Anunț oficial: Programul Rabla 2026 se lansează în condiții similare cu cele de anul trecut
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Ce este punctul verde de pe WhatsApp care apare lângă contacte