Prima pagină » Magazin » Actorul Gérard Depardieu vrea să facă un film despre Cecenia

Actorul Gérard Depardieu vrea să facă un film despre Cecenia

Actorul francez Gérard Depardieu, care a obținut de curând cetățenia rusă, dorește să producă un film despre Cecenia, republică ce aparține Federației Ruse, informează un comunicat remis de președinția cecenă și citat de AFP.

Actorul francez Gérard Depardieu, care a obținut de curând cetățenia rusă, dorește să producă un film despre Cecenia, republică ce aparține Federației Ruse, informează un comunicat remis de președinția cecenă și citat de AFP.

„Vreau să realizez aici un film, să demonstrez că se pot face filme mari și la Groznîi, capitala Ceceniei”, a declarat Depardieu.

Cecenia, loc de desfășurare a două războaie între militanții pentru independență și forțele ruse, în perioada 1990 – 2000, se află acum oficial în afara oricărui conflict, însă rebelii islamiști continuă să atace forțele de ordine în zona Caucazilor.

Actorul francez, care a vizitat Cecenia duminică, la invitația președintelui republicii, Ramzan Kadyrov, a explicat reporterilor că este în vizită la „un prieten”.

Primit cu fanfară, Depardieu a fost, de asemenea, invitat la o cină de gală, unde a dansat un dans tradițional cecen cu președintele Kadyrov, potrivit imaginilor difuzate de postul național de televiziune din Rusia.

„Sunt sigur că locuitorii acestei țări sunt foarte fericiți. Să cânți și să dansezi așa cum fac cecenii nu poate fi decât semn de fericire”, a spus actorul francez citat în comunicatul remis de președintele Ceceniei.

Gérard Depardieu, în vârstă de 64 de ani, a primit la începutul lunii ianuarie cetățenia rusă de la Vladimir Putin, după o polemică cu premierul francez Jean-Marc Ayrault, care a spus că decizia starului francez de a părăsi Franța pentru se mute în Belgia, din motive financiare, este „patetică”.

Starul francez a declarat cu acea ocazie că Rusia este „o mare democrație” și a criticat opoziția rusă și grupul contestatar Pussy Riot.

Foto: AFP//Mediafax (Andrey Smirnov)

După ce s-a întâlnit cu Vladimir Putin în ianuarie, Depardieu a vizitat deja Mordovia, o regiune de altfel cunoscută pentru taberele sale de detenție. Una dintre cele două membre încarcerate din grupul Pussy Riot își ispășește pedeapsa de doi ani de închisoare, pe care a primit-o după ce a interpretat alături de colegele sale de trupă „o rugăciune punk” anti-Putin în catedrala din Moscova.

Gérard Depardieu, care a precizat ulterior că va rămâne cetățean francez și își menține, de altfel, intenția de a obține cetățenia belgiană, nu a precizat dacă intenționează să locuiască în Saransk.

Cotidianul rusesc Komsomolskaya Pravda l-a citat la mijlocul lunii ianuarie pe Nikolai Borodatchev, care afirmase că actorul francez i-a cerut să îi construiască „o casă frumoasă din lemn” în apropiere de Moscova.

Gérard Depardieu a decis să plece din Franța în semn de protest față de creșterea impozitelor pentru cetățenii bogați. Depardieu, un star al cinematografiei franceze, a anunțat că decizia Consiliului Constituțional (CC) francez de anulare a legii privind cota de impozitare de 75% impusă bogaților „nu schimbă cu nimic” hotărârea sa de a se muta în Belgia și de a cere cetățenia rusă.

Mutarea lui Gérard Depardieu la Néchin, un sat belgian din apropiere de frontiera franceză, unde locuiesc emigranți bogați, a provocat polemici vehemente în Franța.

Gérard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi pe plan internațional și are la activ peste 100 de filme în care a jucat, inclusiv cele din seria „Asterix”, însă în ultima vreme a ținut prima pagină a ziarelor din motive care nu au legătură cu cariera artistică. În vara anului 2011, presa din lumea întreagă scria despre faptul că actorul francez, suferind de incontinență urinară, a încercat să urineze, discret, într-o sticlă, deoarece însoțitoarea de bord i-a interzis accesul la toaletă, pentru că avionul – care circula pe ruta Paris-Dublin – se pregătea să decoleze.

Gérard Depardieu a câștigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la Oscar, pentru memorabilul rol din „Cyrano de Bergerac”, și un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul „Cartea verde”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un deținut reclamă la CCR o „anomalie” în Codul de Procedură Penală: „Legea îmi prelungește ILEGAL detenția”
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
CRITICI DURE lansate de Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare
Click
Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, s-a mutat cu iubitul ei la doar 18 ani. Cum a reacționat vedeta: „Copii mari, probleme mari”
Digi24
Cadavrele administrative ale statului: companii fără activitate, fără angajați și cu sedii fictive
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete