Prima pagină » Știri » BEC pentru referendum și-a declinat competența pentru toate sesizările de până acum

BEC pentru referendum și-a declinat competența pentru toate sesizările de până acum

Știri
BEC pentru referendum a soluționat, în prima parte a zilei de duminică, un număr de nouă sesizări, membrii BEC constatând că toate sunt de competența birourilor electorale ale circumscripțiilor, a declarat președintele BEC pentru referendum, Niculae Măniguțiu.

 

BEC pentru referendum a soluționat, în prima parte a zilei de duminică, un număr de nouă sesizări, membrii BEC constatând că toate sunt de competența birourilor electorale ale circumscripțiilor, a declarat președintele BEC pentru referendum, Niculae Măniguțiu.

El a precizat că, din cele nouă sesizări, șapte aparțin PSD București, una – PD Dolj și una – PD Călărași.

Potrivit lui Măniguțiu, membrii BEC au constatat, în ședința de la ora 11.00, că respectivele sesizări sunt de competența birourilor electorale de circumscripție, cărora le-au fost trimise "spre competenta soluționare".

El a afirmat că BEC va prezenta, "în mod concret", conținutul celor nouă sesizări și al celor "care vor mai urma", într-un comunicat care va fi făcut public cu ocazia prezentării următoarei estimări privind prezența la vot.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, consultări astăzi cu liderii grupurilor parlamentare şi parlamentarii neafiliaţi
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Plouă zile la rând în București. Pe ce dată trece potopul, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
De ce ne refuză Germania trupele, deși trimite Patriot în Turcia? Cum poate Bucureștiul să forțeze mâna Berlinului
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Femeile singure care își cumpără locuințe spun că independența financiară le afectează viața amoroasă