Prima pagină » Știri » Geamantanul lui Dogaru în care ar fi fost tablourile furate, găsit în curtea unei case din Carcaliu

Geamantanul lui Dogaru în care ar fi fost tablourile furate, găsit în curtea unei case din Carcaliu

Catalin Lupasteanu
Geamantanul lui Dogaru în care ar fi fost tablourile furate, găsit în curtea unei case din Carcaliu
Anchetatorii au găsit îngropat în curtea unei case din localitatea Carcaliu, județul Tulcea, un geamantan care ar aparține lui Radu Dogaru și în care ar fi fost ținute tablourile furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, au declarat marți pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Anchetatorii au găsit îngropat în curtea unei case din localitatea Carcaliu, județul Tulcea, un geamantan care ar aparține lui Radu Dogaru și în care ar fi fost ținute tablourile furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, au declarat marți pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, geamantanul în care „se pare că au fost la un moment dat tablourile furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam” a fost găsit îngropat „în curtea unei cocioabe” din localitatea Carcaliu.

Sursele citate au precizat că anchetatorii continuă căutările.

Procurorii DIICOT și polițiștii au descins marți în localitatea Măcin, județul Tulcea, unde fac percheziții la casa tinerei arestate în Olanda și la alte locuințe, fiind căutate probe pentru găsirea tablourilor furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, anchetatorii caută în casa tinerei arestate în Olanda și la alte adrese din Măcin indicii care să ajute la găsirea tablourilor furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012.

În 26 februarie, anchetatorii au făcut mai multe percheziții în localitatea tulceană Carcaliu, unde locuiesc rude ale suspecților în cazul furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, existând indicii că acolo s-ar afla două dintre tablouri, declarau surse din Poliție. Patru arme de vânătoare care ar aparține suspecților din cazul furtului de tablouri au fost găsite de procurorii DIICOT în imobilele percheziționate.

În urma perchezițiilor a fost reținută mătușa unuia dintre suspecții în furtul de tablouri din muzeul din Rotterdam, Judecătoria Sectorului 5 dispunând în 2 martie cercetarea ei în stare de libertate, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Natașa Timofei, în vârstă de 19 ani, originară din Măcin, a fost arestată recent în Olanda. Ea a fost audiată în dosarul furtului de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, în condițiile în care tablourile ar fi fost duse, după furt, în locuința din Rotterdam a tinerei. Tot acolo ar fi fost decupate și scoase din rame pânzele furate, au declarat petnru MEDIAFAX surse apropiate anchetei.

În Măcin au domiciliul Alexandru Bitu și Eugen Darie, în timp ce al treilea suspect din dosarul furtului de tablouri, Radu Dogaru, este originar dintr-o localitate de lângă Măcin, au precizat sursele citate.

Potrivit acelorași surse, Natașa Timofei era iubita lui Radu Dogaru în perioada plănuirii și comiterii infracțiunii. Pentru a face legătura între româncă și furtul de tablouri, anchetatorii olandezi au vizionat zeci de ore de înregistrări ale camerelor de supraveghere.

Natașa Timofei a fost audiată în legătură cu furtul tablourilor de la muzeul din Rotterdam de doi ofițeri ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și de un procuror de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), au declarat pentru MEDIAFAX oficiali ai Poliției Române.

Aceleași surse au precizat că românca a fost arestată pentru o serie de infracțiuni comise pe teritoriul olandez care nu au legătură cu spargerea de la muzeu. Ea a fost audiată de anchetatorii români în condițiile în care ar fi avut o legătură strânsă de prietenie cu Radu Dogaru și se presupune că ar putea deține atât informații referitoare la furtul tablourilor, cât și date care să conducă la locul în care au fost ascunse operele de artă.

Potrivit polițiștilor olandezi, românca este suspectată că a ajutat la ascunderea tablourilor înainte de presupusul lor transfer spre România, a relatat AFP.

Poliția olandeză a lansat un apel către eventuali martori și a difuzat la televiziune imagini din timpul furtului surprinse de camere de supraveghere, în care apar doi hoți intrând în muzeu la ora locală 3.22 și 25 de secunde (4.22 și 25 de secunde, ora României) și plecând de la fața locului 96 de secunde mai târziu.

„S-ar părea, potrivit anchetei, că picturile au fost duse într-o locuință din Rotterdam imediat după furt”, a anunțat poliția. „Este probabil ca pânzele să fi scoase din rame acolo, după care, mai târziu, să fi fost transferate către România”, potrivit aceleiași surse.

Șapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin și Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” și „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” și „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecți – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru – au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru au fost arestați pentru modul organizat în care au acționat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin și pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanța Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Suspecții voiau să dea foc tablourilor, din cauza situației generate, au spus reprezentanții DIICOT, la Tribunalul București, precizând că există o interceptare în acest sens.

În fața judecătorilor Tribunalului București, procurorul DIICOT a arătat Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.

În acest caz a fost reținut și asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracțiune. Condrat a fost eliberat în 29 ianuarie din arestul Poliției Capitalei, după ce a dat declarații procurorilor DIICOT.

Șeful Poliției Române, Petre Tobă, a declarat că are certitudinea că, la un moment dat, o parte a tablourilor furate anul trecut de la muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost în România.

Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau și ținute o perioadă în localitatea Măcin din județul Tulcea, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoții nu au știut ce preț să ceară pe ele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!