Prima pagină » Știri » Fată de 15 ani înjunghiată de mai multe ori de prietenul ei, după ce l-ar fi anunțat că vrea să-l părăsească

Fată de 15 ani înjunghiată de mai multe ori de prietenul ei, după ce l-ar fi anunțat că vrea să-l părăsească

Fată de 15 ani înjunghiată de mai multe ori de prietenul ei, după ce l-ar fi anunțat că vrea să-l părăsească
O fată de 15 ani, din localitatea ialomițeană Traian, a fost internată în spital, după ce a fost înjunghiată cu un cuțit de mai multe ori de fostul său prieten, acesta fiind arestat preventiv sub acuzația de tentativă de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O fată de 15 ani, din localitatea ialomițeană Traian, a fost internată în spital, după ce a fost înjunghiată cu un cuțit de mai multe ori de fostul său prieten, acesta fiind arestat preventiv sub acuzația de tentativă de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, din primele date ale anchetatorilor reiese că altercația dintre cei doi a fost generată de faptul că fata ar fi vrut să pună capăt relației dintre ea și agresorul de 19 ani.

Furios, tânărul a intrat în bucătărie, a luat un cuțit, după care și-a înjunghiat de mai multe ori prietena, lăsând-o într-o baltă de sânge. Tânăra a fost găsită de unchiul agresorului, care a sunat la 112.

Fata a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, medicii fiind nevoiți să-i scoată rinichiul drept, grav afectat.

„S-a reținut în sarcina inculpatului că (…) a aplicat victimei, în vârstă de 15 ani, fosta sa concubină, mai multe lovituri de cuțit în zona abdominală, producându-i leziuni ce necesită 50-55 de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Procurorii au dispus inițial reținerea tânărului, iar, duminică, magistrații Tribunalului Ialomița au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestuia, pentru tentativă de omor.

Suspectul de 19 ani a fost dus în arestul IPJ Ialomița.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, la telefon cu premierul Ucrainei! Despre ce au discutat
Digi24
VIDEO Momentul atacului asupra punctului de frontieră Orlivka-Isaccea, filmat de copiii ucraineni dintr-un autocar în tranzit prin Româ
Cancan.ro
Anca Pandrea și-a schimbat TESTAMENTUL înainte să moară. Ce obligații va avea moștenitorul
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Medicina de proximitate: cum a devenit clinica Affidea din Cosmopolis reper pentru familiile din nordul Capitalei
Click
Victor Yila, mărturii cutremurătoare despre ultimele zile din viața Ancăi Pandrea: „Vineri a fost ok, am glumit. Era super lucidă”
Digi24
Putin cere Chinei, Indiei și Iranului să ajute la prevenirea conflictelor în lume: „Trebuie să facem tot posibilul”
Cancan.ro
ULTIMELE zile din viața Ancăi Pandrea. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță începând de sâmbătă
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
O anomalie masivă a fost descoperită adânc în interiorul planetei Marte