Prima pagină » Știri » ADRIAN NĂSTASE, ELIBERAT. Ce urmează pentru Năstase și ce dosare penale mai are fostul premier proaspăt eliberat

ADRIAN NĂSTASE, ELIBERAT. Ce urmează pentru Năstase și ce dosare penale mai are fostul premier proaspăt eliberat

ADRIAN NĂSTASE, ELIBERAT. Ce urmează pentru Năstase și ce dosare penale mai are fostul premier proaspăt eliberat
ADRIAN NĂSTASE A FOST ELIBERAT - DECIZIA TRIBUNALULUI BUCUREȘTI

După eliberarea condiționată de luni, fostul premier Adrian Năstase trebuie să respecte o regulă importantă – și firească – impusă de judecători: nu trebuie să comită niciun fel de infracțiuni, pentru că altfel va fi din nou încarcerat. Până în 2016, Adrian Năstase nu poate activa în partid, nu poate candida și nici  vota. Pe lângă dosarul Trofeul Calității, în care a fost condamnat definitiv, Năstase mai are o condamnare în dosarul Zambaccian, de trei ani cu suspendare, decizia nefiinde definitivă. Fostul premier mai este cercetat într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor.

După punerea în libertate, Adrian Năstase va trebui să respecte câteva reguli prevăzute în lege. Potrivit articolului 61 din Codul Penal, eliberarea lui Adrian Năstase poate fi revocată dacă după punerea în libertate mai comite o nouă faptă.

Potrivit deciziei Curții Supreme, Adrian Năstase nu va mai putea ocupa o funcție executivă în partid timp de doi ani după ispășirea pedepsei. Pe lângă sentința de condamnare la doi ani de închisoare cu executare, fostului lider PSD i-a fost interzis și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în partid. În momentul în care Năstase a fost condamnat definitiv la închisoare, el era președintele Consiliului Național al PSD. Funcția a rămas vacantă și în prezent. Președintele social-democraților, Victor Ponta, a declarat în septembrie 2012 că Biroul Permanent al partidului a decis să nu fie organizate alegeri pentru șefia Consiliului Național al PSD.

Prin sentința din 20 iunie 2012, lui Adrian Năstase i-au fost suspendate timp de doi ani următoarele drepturi: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Suspendat din funcțiile de execuție din PSD până în 2016

Potrivit legislației, perioada de doi ani prin care i se suspendă aceste drepturi se calculează de la data la care executarea pedepsei principale, în cazul acesta cei doi ani cu executare, va fi terminată. Eliberarea condiționată înseamnă că Adrian Năstase își ispășește pedeapsa în libertate. Astfel, fostul premier își va ispăși pedeapsa pe 20 iunie 2014, ceea ce înseamnă că, din 20 iunie 2014 și până pe 20 iunie 2016, Adrian Năstase nu are dreptul de a candida, de a vota sau de a fi membru de partid.

Potrivit statutul PSD, Adrian Năstase nici nu mai poate fi membru al partidului. Articolul 23 al statutului PSD prevede următoarele: „persoanele lipsite de drepturi; persoanele cărora le este interzisă, prin hotărâre  judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetățenești sau, prin Constituție sau lege, le este interzisă asocierea politic”.

Liderii PSD, de la Victor Ponta și până la Marian Vanghelie, au declarat că îl așteaptă pe Năstase în partid cu brațele deschis. 

Trei ani cu suspedare în Zambaccian-sentință nedefinitivă

Dosarul Trofeul Calității s-a finalizat pentru Adrian Năstase, din el mai rămâne doar procedura de executare silită pe care Inspectoratul de Stat în Construcții a decis să o continue, deși avocații fostului premier au anunțat că prejudiciul de 750.000 euro a fost plătit. Periplul lui Năstase în Justiție nu se încheie. Fostul premier va mai apărea în fața judecătorilor cel puțin într-un dosar.

Pe 30 martie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare de un complet de trei judecători ai Curții Supreme. În dosarul Zambaccian, alături de Adrian Năstase a mai fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare și soția acestuia, Dana Năstase. Procurorii DNA l-au acuzat pe Năstase că a primit mită în valoare totală de 630.000 euro de la Irina Jianu pentru a o menține în funcția de inspector-șef al Înspectoratului de Stat în Construcții. Năstase a mai fost acuzat că a primit foloase necuvenite de la Ioan Păun, fostul consul al României în China, dar și că l-ar fi santajat pe acesta.

Atât avocații săi, cât și DNA au atacat decizia cu recurs. Dosarul urmează să fie judecat în recurs la unul din cele două complete de cinci judecători ai Curții Supreme. Până în prezent, în acest dosar nu s-a fixat un termen de recurs pentru că DNA nu a depus încă motivele.

VEZI AICI DETALII DESPRE DOSAR

Dana Năstase, soția fostului premier, a fost și ea condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea de participație improprie la folosirea de acte false la autoritatea vamală. Dana Năstase a fost achitată pentru spălare de bani și pentru complicitate la luare de mită.

Irina Paula Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare și doi ani de suspendare a unor drepturi, pentru acuzația de participație improprie la folosirea de acte false la autoritatea vamală.

Pe lângă acest dosar, Adrian Năstase este cercetat de Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce anchetatorii au găsit în locuința lui, în urma tentativei de sinucidere, 399 de cartușe pentru care nu are autorizație.

Dosarul în care Adrian Năstase este cercetat a fost disjuns din cel în care procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au făcut cercetări privind incidentul petrecut în seara zilei de 20 iunie, cu ocazia punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare. În acest dosar, parchetul încă nu trimis dosarul spre judecare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Vor continua să crească prețurile apartamentelor în timp ce vânzările acestora scad? Ce spune un CEO cu 20 de ani de experiență în imobiliare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
„Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm”. Revolta studenţilor de la Iaşi în anul 1987