Prima pagină » Magazin » Kim Kardashian își surprinde din nou fanii cu o fotografie inedită

Kim Kardashian își surprinde din nou fanii cu o fotografie inedită

Kim Kardashian își surprinde din nou fanii cu o fotografie inedită

Vedeta americană Kim Kardashian a postat pe Internet o fotografie în care apare cu 19 ace de acupunctură pe față, scrie The Sun.

„Oh, pur și simplu mă relaxez”, a scris iubita lui Kanye West alături de poza care a adunat imediat sute de comentarii din partea celorlalți utilizatori ai rețelei.

Foto: Instagram

Potrivit specialiștilor, acupunctura este o metodă recomandată femeilor însărcinate pentru combaterea grețurilor de dimineață și a stresului.

Pe de altă parte, dr. Martha Lucas a explicat că acupunctura poate fi un tratament efficient antiîmbătrânire. „Când acele – aproximativ 30-40 – sunt înfipte pe față și pe corp, producția de colagen și elastină este stimulată, iar acest lucru face ca pielea să arate mai sănătoasă”, a arătat medicul. „Acupunctura este o alternativă potrivită femeilor care nu vor să resimtă efectele secundare associate liftingurilor faciale”, a încheiat dr. Martha Lucas.

De altfel, Kim este cunoscută deja pentru tratamentele de înfrumusețare „extreme” la care apelează. Recent, vedeta în vârstă de 32 ani, a apărut în emisiunea „Kourtney and Kim Take Miami”, în care a prezentat imagini inedite surprinse în timpul unei intervenții chirurgicale cunoscute sub numele „terapia Dracula”. Metoda respectivă a presupus recoltarea de sânge din braț și injectarea acestuia în față.

Foto: Twitter

„Îmi place să încerc tot ce e nou la capitolul frumusețe. A fost destul de neplăcut, dar acum mă simt foarte bine”, a povestit Kim.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!