Udrea: Schimbarea brandului turistic, o idee care trădează diletantism

Udrea: Schimbarea brandului turistic, o idee care trădează diletantism
Publicat: 30/03/2013, 22:10
Actualizat: 01/04/2019, 07:16

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea consideră că ideea schimbării brandului turistic al României „trădează diletantism și lipsă de viziune”.

„Am primit cu foarte mare surprindere ideea posibilității schimbării brandului de turism național. În conditiile în care turismul românesc este una dintre ramurile economice cu cele mai mari creșteri economice în ultimii ani, 16% în 2011 și 9,3% în 2012, iar brandul a primit mai multe premii internaționale (printre care premiul de excelență la Târgul de turism de la Munchen), dar și aprecieri din partea responsabililor Organizației Mondiale a Turismului, decizia de a înlocui brandul trădează diletantism și lipsă de viziune”, scrie Udrea pe blogul său.

În opinia sa, această decizie arată „incapacitatea neînțelegerii mecanismelor europene – pentru că, dacă noi am renunța la brandul pe care l-am folosit până acum, ar trebui să dăm toți banii înapoi pe care i-am cheltuit deja”. Udrea menționează că este vorba despre zeci de milioane de euro.

„Nu știu cifra exactă, pentru că Ministerul Turismului nu a mai comunicat nimic în acest sens. În plus, nici nu am putea face un al doilea brand pe bani europeni. Vorbim de o decizie care ar putea costa România 75 de milioane de euro, atât cât am primit pe axa 5.3 a Programului Operațional Regional”, susține Elena Udrea.

Ea precizează că România are o strategie de promovare care trebuie implementată până în 2016, pentru că așa s-a angajat în fața celor care au finanțat și au avizat favorabil proiectul brandului.

Udrea mai scrie că în anii 2011 și 2012 au existat creșteri de 15-17% a înnoptărilor turiștilor străini în România.

„Deci, este evident efectul benefic al brandului turistic. În condițiile acestea, rezultatele implementării actualului brand turistic trebuie măsurate profesionist și decis pașii de urmat în funcție de concluziile analizei. În niciun caz nu poți decide schimbarea brandului după ureche, în funcție de ce auzi la televiziunea șefului tău politic, Voiculescu”, adaugă Udrea.

Fostul ministru PDL al Turismului mai susține că, de un an de zile, de când USL a ajuns la guvernare, nu s-a mai făcut nimic pe direcția implementării strategiei de promovare a brandului, România nu a mai avut parte de niciun fel de promovare, în afară de sponsorizarea concertului Lady Gaga. Ea scrie că începând din acest an nu se mai participă nici măcar la târguri de turism unde s-ar putea promova brandul și produsele turistice românești.

„Înțeleg că există birouri de turism internaționale care din octombrie sau noiembrie nu au mai primit bani nici pentru salarii sau cheltuieli curente de întreținere, cele mai multe fiind practic închise. Ce să mai vorbim de faptul că nu s-a profitat deloc de Festivalul Olimpic al Tineretului European, pentru a promova România în plan internațional ca destinație pentru iubitorii sporturilor de iarnă, folosind resursele de finanțare ale brandului turistic. Actuala conducere a Turismului nu a fost în stare să participe la publicitatea evenimentului sportiv organizat la Brașov, despre care toată lumea a spus că infrastructura a fost excelentă, dar organizarea și promovarea deficitare. Incapacitate totală de a gestiona domeniul acesta cu potențial economic uriaș a actualului ministru delegat!”, susține Elena Udrea.

Ea mai susține că de un an de zile nu se mai alocă fonduri pentru dezvoltarea turismului și nu se mai finanțează proiectele de investiții.

„O astfel de atitudine face foarte mult rău României și arată instabilitatea care îi caracterizează de multe ori pe guvernanți – în loc să continue proiecte importante începute în mandatele precedente, strică tot ce s-a construit și se apucă din nou de lucru, neducând nimic până la capăt. E un fel de a gestiona resursele statului ca în legenda Meșterului Manole: se dărâmă tot și se cere reconstruirea la infinit din nou. Dacă ar fi vrut într-adevăr să dezvolte turismul românesc, Guvernul USL ar fi trebuit să aloce măcar fondurile necesare continuării proiectelor de investiții în infrastructură deja începute. În 2013, s-au alocat doar 4 milioane de euro (!!!) pentru finanțarea dezvoltării infrastructurii de turism montan, în condițiile în care sunt lucrări începute de cel puțin 30 de ori mai mari ca sumă. Cu banii aceștia nu se va reuși nici măcar conservarea lucrărilor începute. Efectele acestei subfinanțări se simt. Eu am vorbit cu primarii din localitățile turistice, dar și cu investitorii. Toți mi-au spus același lucru: „Am lucrat foarte bine cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în mandatul dumneavoastră. Am primit sprijinul necesar. Acum nimic nu se mai întâmplă. Nimeni nu ne mai bagă în seamă”. În condițiile astea, nu pot decât să mă întreb: ce vină are România și industria de profil autohtonă ca să suporte așa diletanți în fruntea turismului românesc?”, încheie Udrea.

Ministrul delegat pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a lansat la jumătatea lunii martie pe pagina personală de Facebook un concurs de idei pentru alegerea unui nou brand turistic al României și a cerut opinii despre actualul brand care, spune ea, nu sunt pozitive.

„Am postat pe Facebook lansarea unui concurs de idei pentru alegerea brandului turistic al României și am cerut opinii tocmai pentru a evalua percepția față de brandul sectorial de turism. Clar, părerile nu sunt pozitive”, se arată într-un răspuns transmis de Maria Grapini la solicitarea MEDIAFAX.

Potrivit acesteia, conform desfășurătorului de implementare a programului de promovare a brandului, trebuie comandat un studiu de impact al brandului actual.

Brandul turistic al României, care conține celebra frunză, a fost lansat în anul 2010, și doar crearea lui a costat peste 800.000 de euro.

„Urmează să se lanseze o licitație pentru contractarea unei firme care să facă acest studiu. Consilierii și experții vor decide dacă este cazul de rebranduire a sectorului de turism”, a mai spus ministrul.

Grapini a afirmat că prioritatea o reprezintă însă implementarea câtorva măsuri esențiale pentru turism, care să ducă la creșterea indicatorilor relevanți ai sectorului. Printre acestea se numără modificarea sau promovarea unor legi.

„Alte măsuri sunt de ordin economic, cum ar fi proiectele în infrastructură, iar în această direcție lucrăm împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale la stabilirea priorităților. Evident că avem și măsuri de promovare prin evenimente, publicitate și târguri internaționale. Eu cred că dezvoltarea turismului balnear, cultural și a eco-turismului pot aduce României un plus la bugetul național”, a mai spus ea.

În perioada 2010-2012, pentru crearea și promovarea brandului turistic al României s-au cheltuit peste 56 de milioane de lei (13 milioane de euro), bani provenind din fonduri europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
×