Prima pagină » Știri » Cadavrul unui tânăr înjunghiat, găsit în scara unui bloc din București

Cadavrul unui tânăr înjunghiat, găsit în scara unui bloc din București

Cadavrul unui tânăr înjunghiat, găsit în scara unui bloc din București
Cadavrul unui tânăr înjunghiat în spate a fost găsit, luni după-amiază, în scara unui bloc de pe strada Cernișoara din sectorul 6, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliția Capitalei.

Cadavrul unui tânăr înjunghiat în spate a fost găsit, luni după-amiază, în scara unui bloc de pe strada Cernișoara din sectorul 6, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliția Capitalei.

Potrivit surselor citate, în jurul orei 16.00, o persoană a sunat la 112, semnalând faptul că în scara unui bloc de pe strada Cernișoara se află un tânăr în stare de inconștiență.

Inițial, la fața locului a venit un echipaj SMURD, care a constatat că tânărul, cu vârsta de aproximativ 22-23 de ani, este decedat.

Ulterior, polițiștii au constatat, după ce au întors cadavrul, că acesta are două răni provocate, cel mai probabil, prin înjunghiere.

Cercetările la fața locului continuă, nefiind stabilită, până în prezent, identitatea victimei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor