Prima pagină » Știri externe » Anchetă în Suedia privind carne de cal etichetată fals drept carne de vită

Anchetă în Suedia privind carne de cal etichetată fals drept carne de vită

Agenția suedeză pentru Siguranță Alimentară a cerut luni justiției să ancheteze o societate suspectată că a etichetat carne de cal de origine poloneză drept mușchi de vită, relatează AFP.

Agenția suedeză pentru Siguranță Alimentară a cerut luni justiției să ancheteze o societate suspectată că a etichetat carne de cal de origine poloneză drept mușchi de vită, relatează AFP.

„Nu putem spune cu certitudine de unde provine această carne, deoarece documentele de import sunt foarte insuficiente”, a declarat pentru AFP Karin Cerenius, de la divizia de control a Agenției suedeze pentru Siguranță Alimentară.

Agenția a fost contactată de către o consumatoare îngrijorată de culoarea și dimensiunea mușchiului pe care l-a cumpărat.

Produsul a fost retras de la vânzare săptămâna trecută, deoarece, potrivit unor teste, conținea integral carne cal.

„Era neobișnuit de mare și închis” la culoare, a declarat Cerenius, care a precizat că nu avea informații cu privire la faptul dacă reclamanta a mâncat din acest produs.

Controale efectuate la societatea Tallhoejden, cu sediul la Oexabaeck, în sud-vestul Suediei, au arătat că aceasta nu a pus în aplicare proceduri suficiente pentru a stabili „ce produse intră și ies din societate, dar și cum sunt etichetate”, potrivit Agenției pentru Siguranță Alimentară.

Societatea prelucrează atât carne de vită, cât și carne de cal, a precizat Carenius.

Directorul de vânzări de la Tallhoedjen, Johan Sahlin, a afirmat că produsele de carne au fost comandate de la o altă societate suedeză care o cumpăra din Polonia și că aceasta ar fi etichetat-o drept „carne de vită”.

„Eu am cumpărat carne de vită”, declară Johan Sahlin.

Scandalul cărnii de vită fals etichetate a afectat numeroase țări europene, determinând retragerea a milioane de produse preparate din supermarketuri.

Companii internaționale au fost, de asemenea, afectate de scandal, între care grupul elvețian Nestlé și gigantul suedez de mobilier Ikea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea