Prima pagină » Magazin » Cum se va numi noul roman din seria „James Bond”

Cum se va numi noul roman din seria „James Bond”

Cum se va numi noul roman din seria
Următorul roman din seria "James Bond", care va fi lansat pe 26 septembrie, se va intitula "Solo", a anunțat, luni, autorul acestuia, romancierul William Boyd, citat de bbc.co.uk.

Următorul roman din seria „James Bond”, care va fi lansat pe 26 septembrie, se va intitula „Solo”, a anunțat, luni, autorul acestuia, romancierul William Boyd, citat de bbc.co.uk.

Deși detaliile despre intriga noului roman nu sunt deocamdată cunoscute, reprezentanții editurii Jonathan Cape au anunțat că noul volum din seria „James Bond” va prezenta aventurile agentului 007 ajuns la vârsta maturității, în timpul unei misiuni speciale în Asia și America.

William Boyd a spus că acțiunea din romanul său este plasată în anul 1969, în perioada Războiului rece, iar noul roman marchează revenirea la „stilul Bond clasic”.

„În romanul meu, evenimentele conspiră pentru a-l face pe Bond să pornească într-o misiune, singur, fără să anunțe pe nimeni și fără acceptul superiorilor”, a declarat William Boyd.

Fundația Ian Fleming, care administrează averea scriitorului Ian Fleming, creatorul personajului 007, consideră că titlul noului roman se potrivește „perfect cu celelalte cărți din tiparul Bond”.

Precedentele două romane din această serie s-au intitulat „Carte Blanche”, de Jeffery Deaver, și „Devil May Care”, de Sebastian Faulks, și au fost publicate în 2011, respectiv în 2008.

Un admirator al francizei Bond, William Boyd a inclus personajul Ian Fleming în romanul său „Any Human Heart” din 2002.

Noul roman din seria „Bond” va fi publicat pe 26 septembrie în Marea Britanie, de editura Jonathan Cape – editura originală a scriitorului Ian Fleming, parte a editurii Vintage Publishing – și de editura HarperCollins în America de Nord. Romanul va fi publicat în 2013, anul în care va fi marcată cea de-a 60-a aniversare a personajului James Bond, introdus în lumea literară de scriitorul Ian Fleming, în romanul „Casino Royale”, apărut în 1953.

Fundația care administrează drepturile de autor asupra operelor scriitorului Ian Fleming a anunțat, la începutul acestui an, că a semnat un contract pe 10 ani cu editura Random House Group pentru a publica toate romanele din seria „James Bond”, în format print și e-book.

Catalogul „Bond” este unul dintre cele mai râvnite din industria editorială, romanele din această serie înregistrând vânzări de peste 100 de milioane de copii la nivel mondial.

William Boyd este un scriitor și scenarist britanic, născut pe 7 martie 1952, care a copilărit în Ghana și Nigeria. Și-a făcut studiile la Universitatea din Nisa, Universitatea din Glasgow și Universitatea Oxford. A debutat în 1981, cu romanul „A Good Man In Africa” – recompensat cu Whitbread Book Award. Următorul său roman, „An Ice-Cream War”, publicat în 1982, a fost nominalizat la premiul Booker. S-a remarcat și prin romanele „Brazzaville Beach” (1991), „Any Human Heart” (2002) – nominalizat pe lista lungă pentru Booker Prize – și ” Restless” (2006) – recompensat cu Costa Book Award.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan se căsătorește! Unde are loc ceremonia și ce politicieni ar putea participa la petrecere
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...