Prima pagină » Știri » Antena 1 a fost somată public de CNA pentru încălcarea dreptului la imagine al Oanei Roman

Antena 1 a fost somată public de CNA pentru încălcarea dreptului la imagine al Oanei Roman

Antena 1 a fost somată public de CNA pentru încălcarea dreptului la imagine al Oanei Roman
CNA a decis, marți, să someze public televiziunea Antena 1, din cauza emisiunii "Un show păcătos", în care Dan Capatos și cei doi asistenți ai lui au încălcat dreptul la imagine al Oanei Roman.

CNA a decis, marți, să someze public televiziunea Antena 1, din cauza emisiunii „Un show păcătos”, în care Dan Capatos și cei doi asistenți ai lui au încălcat dreptul la imagine al Oanei Roman.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a reluat, în ședința de marți, discuțiile cu privire la cazul Oana Roman, vedetă a televiziunii Kanal D, versus Antena 1, după ce, în ședința de joi, 18 aprilie, niciuna dintre sancțiunile propuse de membrii CNA – întreruperea emisiei obișnuite a postului pentru 10 minute, în prime time (Narcisa Iorga), o amendă de 40.000 de lei (Laura Georgescu), o somație publică (Radu Călin Cristea) – nu a întrunit numărul necesar minim de voturi (șase) pentru a putea fi aplicată.

Acest caz nu a fost pus inițial pe ordinea de zi a ședinței de marți, însă a fost introdus la solicitarea reprezentantei Kanal D, care a invocat Regulamentul de Organizare și Funcționare al CNA, potrivit căruia, „în cazul în care o decizie nu întrunește numărul de voturi prevăzut de lege, președintele de ședință poate cere reluarea de maximum trei ori a votului, iar, în cazul în care tot nu vor fi obținute cele șase voturi necesare pentru adoptarea unei decizii, votul se reia în ședința următoare”.

Laura Georgescu, președintele CNA, a fost de acord cu introducerea cazului pe ordinea de zi de marți, precizând că a fost o „eroare” a sa faptul că acesta nu fusese introdus inițial pe ordinea de zi.

În urma votului membrilor CNA, doar propunerea de somație publică, făcută de Radu Călin Cristea, a întrunit numărul necesar de voturi și a fost aplicată. Somația a fost votată de Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Christian Mititelu, Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda și Monica Gubernat.

Sancțiunea a fost aplicată în baza articolului 30 din Codul de reglementare a conținutului audiovizualul, potrivit căruia „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine”.

Prezentă la ședința din 18 aprilie a Consiliului, Oana Roman a spus că a decis să facă o sesizare la CNA întrucât, din septembrie 2012 și până în prezent, în emisiunea „Un show păcătos” este dusă „o campanie” de denigrare a sa, precizând că aceste atacuri i-au afectat „imaginea și demnitatea”.

Oana Roman a spus că această campanie a continuat în emisiunea lui Dan Capatos, în ciuda faptului că, pe 26 septembrie 2012, ea a notificat trustul Intact, din care face parte postul Antena 1. „Prin notificare îmi exprimam totalul dezacord ca să mai pronunțe numele sau să mai difuzeze imagini cu persoana mea în această emisiune”, a explicat Oana Roman, precizând că Dan Capatos a citit în emisiunea „Un show păcătos” această notificare, însă nu a ținut cont de ea.

Ea a precizat că nu este normal ca, timp de șapte luni, trei bărbați să atace o femeie. „Mi s-au adresat injurii, jigniri, mi s-a lezat grav dreptul la imagine. Eu nu le-am răspuns în niciun fel, însă ei au continuat această campanie instigând telespectatorii să facă glume și bancuri pe seama mea”, a spus Oana Roman.

De cealaltă parte, reprezentanta televiziunii Antena 1, Mirela Bomboe, a declarat la ședința CNA de joi trecută că reclamația Oanei Roman nu se susține. „Întrucât în toată perioada respectivă nu s-a asociat imaginea doamnei Oana Roman cu aceste glume. Ei au creat un personaj imaginar. Ei au spus «Onuca», «Cumătra». Nu s-a pronunțat numele acesteia. Nu se poate vorbi despre o campanie dusă împotriva acesteia. Nu este vorba despre o persoană identificabilă prin nume, prenume, imagine”, a spus Mirela Bomboe.

Ea a precizat că nu este vina televiziunii Antena 1 că presa a preluat glumele și a trecut numele Oanei Roman. „Emisiunea este o emisiune de divertisment, comentează aspecte picante din viața mondenă. Nu este o emisiune cu o abordare serioasă. Este o satiră. Este un gen de umor. La fel de bine, Capatos apare în alte emisiuni de televiziune, la «Cronica cârcotașilor», unde se fac glume pe seama sa, și nu a făcut niciodată sesizare și nu a luat atitudine”, a spus Mirela Bomboe.

Ea a confirmat faptul că Antena 1 a primit o notificare din partea Oanei Roman, moment din care nu i s-a mai pronunțat numele în cadrul emisiunii „Un show păcătos”.

Pe de altă parte, în ședința de joi, Laura Georgescu, președintele CNA, i-a spus Oanei Roman: „Aveți în mine un apărător 100%. Este incredibil că bărbații au ajuns să atace așa în această țară”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ