Prima pagină » Știri externe » Un deputat din partidul lui David Cameron, suspectat de violarea unui bărbat

Un deputat din partidul lui David Cameron, suspectat de violarea unui bărbat

Un vicepreședinte al Camerei Comunelor, Camera inferioară a Parlamentului din Marea Britanie, a fost arestat sâmbătă, fiind suspectat că a violat un bărbat și a agresat un altul, relatează AFP.

Un vicepreședinte al Camerei Comunelor, Camera inferioară a Parlamentului din Marea Britanie, a fost arestat sâmbătă, fiind suspectat că a violat un bărbat și a agresat un altul, relatează AFP.

Nigel Evans, în vârstă de 55 de ani, deputat și membru al Partidului Conservator, condus de premierul David Cameron, a fost interogat de către anchetatori în cazul comiterii unor presupuse agresiuni împotriva a doi bărbați începând din 2009, potrivit presei britanice, citată de AFP.

Evans, foarte popular în Camera Comunelor, este ales de Lancashire (nord-vestul Angliei). El este unul dintre cei trei vicepreședinți ai Camerei inferioare a Parlamentului britanic și a coprezidat partidul Tory, în perioada 1999-2001.

„Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, originar din Pendleton, Lancashire, a fost arestat astăzi, sâmbătă, 4 mai, de poliția din Lancashire în baza unor suspiciuni de viol și agresiune sexuală”, a anunțat poliția într-un comunicat. Poliția nu confirmă niciodată identitatea suspecților arestați.

Presupusele agresiuni au avut loc în satul Pendleton, unde își are domiciliul parlamentarul, în perioada iulie 2009-martie 2013.

În 2010, la opt ani după ce a fost ales, Nigel Evans a dezvăluit public că este homosexual, afirmând că a „obosit să trăiască în minciună”.

Opozanții săi politici se pregăteau să dezvăluie secretul său, a anunțat atunci tabloidul Mail on Sunday.

„Nu am putut permite ca cineva să profite, nu am putut să-mi asum riscul. Nu vreau ca alți deputați să se confrunte cu astfel de răutăți”, a justificat el.

Arestarea intervine în timp ce Marea Britanie este zguduită de o serie de scandaluri sexuale, implicându-l mai ales pe un fost prezentator de la BBC, Jimmy Savile, decedat în 2011.

Răsunătorul scandal Savile, care a izbucnit anul trecut, a permis dezvăluirea unor cazuri asemănătoare și a condus la inculparea a numeroase personaje mondene anchetate pentru fapte comise în anii ’60, ’70 și ’80.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Țara din Europa în care chiriile cresc de patru ori mai repede decât salariile