Prima pagină » Știri politice » Preda îi răspunde lui TRU: „Blaga & Co au divizat partidul. Actuala conducere e o frână pentru politica democratică”

Preda îi răspunde lui TRU: „Blaga & Co au divizat partidul. Actuala conducere e o frână pentru politica democratică”

Preda îi răspunde lui TRU:

După ce Traian Ungureanu i-a invitat să părăsească partidului pe Teodor Baconschi și Cristian Preda, acesta din urmă vine cu o replică pe măsură: „Blaga& co au divizat partidul”.

„Cine nu râde la glumițele spuse de TRU trebuie să iasă din scenă. Conducerea e alcătuită, în proporție de 95%, din politicieni care au pierdut alegerile locale, legislative sau și pe unele, și pe celelalte. Pentru a acoperi eșecul, membrii BPN au început să-l atace pe Traian Băsescu, într-un moment în care președintele ar fi avut nevoie de ajutor, în confruntarea cu o majoritate parlamentară de 70%. Actualul BPN e, de aceea, o frână pentru politica democratică”, a scrie europarlametarul, pe blogul personal.

Totodată, Cristian Preda și-a exprimat regretul că invitația de a părăsi PDL a venit chiar în ziua în care partidul aniversa 20 de ani de înființare, fără a fi însă chemat la petrecerea demcorat-liberalilor.

„La aniversarea a 20 de ani de la crearea PDL, nu am primit o invitație de a participa la ceremonii, ci solicitarea de a pleca din partid. Văd în mesajul care mi-a fost transmis azi expresia disprețului față de membrii simpli ai PDL. Conducerea e ruptă de teritoriu, ea vorbește doar pentru „inițiații” din BPN. Militanții și simpatizanții PDL merită o soartă mai bună. O oportunitate se va ivi, sper, foarte curând”, a mai scris el.

Discuția s-a aprins în mod special după ce Traian Ungureanu i-a invitat pe Cristian Preda și pe Teodor Baconschi să plece din PDL. „Dacă le este lehamite, să plece! Teodor Baconschi a dat peste cap agenda dreptei. Lumea așteaptă totuși o lămurire. Ce vine mai întâi: teoria dreptei sau discuția despre destinația boscheților din Parcul Herăstrău? Cristi Preda, un alt membru care nu s-a dat plecat din oribilul PDL, vorbește de PDL ca partid anti-Băsescu. Asta e culmea! Tu lovești, tu dai cu capul în gură, tu dai cartonaș roșu! Atenție la penibil!”, a declarat Traian Ungureanu, duminică, pentru Mediafax.

La scurt timp, primul care a reacționat a fost Baconschi, postând pe pagina lui de Facebook că TRU a folosit un limbaj neadecvat și că oricum, pentru a părăsi partidul nu are nevoie de invitație.

„Fostul meu prieten, Traian Ungureanu, ne invită pe mine și pe Cristian Preda să plecăm din PDL. O face într-un limbaj nedemn de un om cu pretenții de intelectual trăit atâția ani la Londra și, mai nou, Bruxelles. Traian Ungureanu: stai liniștit ! Blaga te va pune pe lista la europarlamentarele de la anul. L-ai servit, zelos, ani de zile. Iar nedoriții tăi prieteni, oameni cu care ai împărțit cândva aceleași idei și valori, vor pleca din PDL și fără invitația ta. După cum vezi, nu te-am judecat public și nici nu ți-am adresat insulte. Ai făcut-o singur”, a scris Baconschi pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Adrian Minune, mărturisire șocantă despre operația de micșorare a stomacului: „Eu acolo am murit! Am auzit aparatul care face bip, bip și, dintr-o dată, a făcut bip lung”
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!