Prima pagină » Știri » Ninsoare și zero grade Celsius la Harghita Băi

Ninsoare și zero grade Celsius la Harghita Băi

Ninsoare și zero grade Celsius la Harghita Băi
Termometrele au arătat zero grade, luni dimineață, la Harghita Băi, unde a început să ningă, localnicii punând aceste fenomene meteorologice pe seama Sfinților de Gheață, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Termometrele au arătat zero grade, luni dimineață, la Harghita Băi, unde a început să ningă, localnicii punând aceste fenomene meteorologice pe seama Sfinților de Gheață, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Localnicii spun că sunt surprinși de aceste fenomene meteorologice, întrucât nu se întâmplă prea des să ningă la sfârșitul lunii mai.

„Ieri după-amiază (duminică – n.r.) a dat grindină și a albit totul în jur, iar astăzi de dimineață, pe la 7.00, a început să ningă. Termometrul a arătat zero grade Celsius”, a spus Kristaly Peter, proprietarul unei pensiuni din stațiunea Harghita Băi.

Oamenii pun grindina, ninsorile și vântul tăios pe seama Sfinților de Gheață – Orban, Pongrac și Bonifac -, care sunt înscriși în calendarul catolic până în 25 mai și de a căror „mânie” sperau că au scăpat.

Potrivit credinței populare, cei trei sfinți sunt aducători de gheață, iar agricultorii se tem de „mânia” lor și mulți dintre ei nu însămânțează înainte de 25 mai.

Conform reprezentanților de la Stația Meteo de pe Muntele Harghita, în jurul orei 7.00, termometrele au indicat zero grade Celsius.

De asemenea, la Miercurea Ciuc s-au înregistrat, luni dimineață, 7 grade Celsius, la Toplița 4,6 grade, iar meteorologii de la Stația Meteo Bucin au consemnat o minimă de 1,5 grade Celsius.

Minima absolută a lunii mai în județul Harghita a fost de minus 7,7 grade Celsius și s-a înregistrat în anul 2007, în Miercurea Ciuc.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 26 mai. Reportul la LOTO 6/49 se apropie de 8 milioane de euro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Cum s-a dat de gol ucigașul lui Tupac, la 22 de ani după asasinarea legendei hip-hop?
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez au semnat un contract prenupțial. Ce se întâmplă cu averea lor în cazul unui divorț
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Un nou fenomen meteo, asociat aschimbărilor climatice, îngrijorează oamenii de știință