Prima pagină » Știri » Două persoane au fost rănite după ce un autoturism a lovit o ambulanță

Două persoane au fost rănite după ce un autoturism a lovit o ambulanță

Două persoane au fost rănite, joi, într-un accident produs în apropierea localității covăsnene Reci, după ce autoturismul în care se aflau a lovit o ambulanță care transporta un pacient și care avea semnalele pornite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, Marius Tolvaj, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc la intersecția drumurilor naționale 13E și 11, în apropierea localității Reci.

Potrivit sursei citate, o ambulanță care venea cu un pacient dinspre orașul Covasna spre municipiul Sfântu Gheorghe a fost lovită de un autoturism care circula din direcția Târgu Secuiesc spre Brașov.

În urma impactului, cele două persoane din autoturism au fost rănite.

Tolvaj a precizat că persoanele rănite au fost transportate cu două ambulanțe la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, iar pacientul din ambulanță a fost preluat de un echipaj SMURD.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Covasna, Iulia Grigoraș, a spus că ambulanța avea semnalele pornite și că cele două persoane au fost rănite ușor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România