Prima pagină » Știri » Agenția de turism: În autocarul prăbușit în Muntenegru erau 47 de români, între care un minor

Agenția de turism: În autocarul prăbușit în Muntenegru erau 47 de români, între care un minor

Marius Usturoi, directorul Maree Travel, agenția de turism care a organizat circuitul, a precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prăbușit într-o prăpastie în Muntenegru se aflau 47 de persoane, cetățeni români, între care un minor

Marius Usturoi, directorul Maree Travel, agenția de turism care a organizat circuitul, a precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prăbușit într-o prăpastie în Muntenegru se aflau 47 de persoane, cetățeni români, între care un minor.Usturoi a precizat că între cele 47 de persoane se aflau și cei doi șoferi și un ghid.

El a relatat că era vorba despre un circuit turistic în Muntenegru și Croația de șase zile. Turiștii au plecat sâmbătă dimineață din București, seara au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineață au plecat mai departe în circuit.

Marius Usturoi a precizat că agenția de turism a contactat Ambasada României din Muntenegru, căreia i-a transmis lista cu numele tuturor celor care se aflau în autocar. El a spus că, până la ora transmiterii acestei știri, nu cunoaște numărul victimelor, reprezentanții agenției nefiind contactați de către autorități.

Agenția de turism este în legătură cu familiile celor aflați în autocar.

Usturoi a precizat că agenția sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care operează pe numeroase circuite, și că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu își explică cum s-a produs accidentul, susținând că autocarul și șoferii erau în cea mai bună stare.

Atât agenția de turism, cât și operatorul de transport vor trimite reprezentanți în Muntenegru.

Usturoi a spus însă că agenția va renunța la serviciile firmei de transport, întrucât este fără precedent ceea ce s-a întâmplat.

Marius Usturoi a precizat că, în 15 ani de activitate, agenția nu a avut nici cel mai mic incident. El a explicat că, atunci când este ales operatorul de transport, se au în vederea calitatea autocarelor, licențele de transport, experiența șoferilor și toate celelalte elemente prevăzute de legislație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...