Prima pagină » Magazin » Topul Forbes al celor mai influente celebrități din lume

Topul Forbes al celor mai influente celebrități din lume

Topul Forbes al celor mai influente celebrități din lume
Oprah Winfrey a fost desemnată cea mai influentă celebritate din lume în 2013, potrivit topului anual întocmit de revista Forbes, informează Reuters.

Oprah Winfrey a fost desemnată cea mai influentă celebritate din lume în 2013, potrivit topului anual întocmit de revista Forbes, informează Reuters.

În ultimii doi ani, Oprah Winfrey a ocupat locul al doilea în acest top. Totodată, este pentru a cincea oară când celebra prezentatoare TV, supranumită „regina talk-show-urilor”, se află pe primul loc în acest top 100 al celor mai influente celebrități din lume.

Cântăreața Lady Gaga se află pe locul al doilea, iar regizorul Steven Spielberg încheie podiumului, clasându-se pe locul al treilea. Cântărețele Beyonce și Madonna ocupă poziția a patra, respectiv a cincea.

„Nu există nimeni altcineva cu atât de multă consistență și putere”, a declarat Dorothy Pomerantz, editor la Forbes.com. „Există doar trei persoane care au fost incluse în fiecare dintre listele noastre pe care le-am întocmit din 1999 până în prezent. Ei sunt Oprah Winfrey, Howard Stern și Steven Spielberg”, a mai spus aceasta.

Cântăreața și actrița Jennifer Lopez, care a ocupat primul loc în topul din 2012, a coborât în acest an pe locul al 12-lea.

Cu venituri de 77 milioane de dolari obținute în perioada iunie 2012 – iunie 2013, Oprah Winfrey nu este însă vedeta cu cele mai mari încasări realizate în ultimul an, această onoare revenindu-i cântăreței Madonna, cu venituri de 125 milioane de dolari. Editorii revistei Forbes au explicat această inadvertență prin faptul că poziția pe care Oprah Winfrey o deține la Hollywood, prezența ei în presa scrisă, televiziune și platformele de socializare au fost elementele care i-au asigurat acesteia primul loc în topul celor mai influente celebrități din lume.

În ciuda intervenției chirurgicale la șold, care a obligat-o să își întrerupă turneul mondial, Lady Gaga a avut încasări de 80 milioane de dolari în ultimele 12 luni, iar „armata” ei de fani, și o prezență extrem de puternică pe platformele de socializare i-au asigurat locul al doilea în acest top.

Steven Spielberg, care a obținut venituri de 100 milioane de dolari în ultimul an, este bărbatul care ocupă cea mai înaltă poziție din acest top Forbes, devansându-l pe rockerul Bon Jovi (locul 7), jucătorul de tenis Roger Federer (locul 8) și cântărețul Justin Bieber (locul 9).

Topul 10 al celor mai influente celebrități din lume este completat de cântăreața Taylor Swift (locul 6) și prezentatoarea de televiziune Ellen DeGeneres (locul 10).

Revista Forbes a întocmit acest top în funcție de veniturile obținute de celebrități din turnee, vânzări de carte, contracte, sponsorizări, filme și alte surse. Fiecare vedetă a primit un scor de vandabilitate, întocmit de compania californiană de cercetări de piață E-Poll.

Acest scor definește faima și influența unei persoane în funcție de frecvența cu care acele vedete apar în mass-media. Scorul a fost alcătuit cu ajutorul Starcount, o companie din Singapore, care monitorizează 11 platforme de socializare, inclusiv Facebook, Twitter și YouTube, pentru a determina prezența acelor vedete în spațiul virtual.

Starurile pop, în special Justin Bieber, Lady Gaga și Rihanna, au obținut scoruri foarte mari în privința prezenței lor pe platformele de socializare, afirmă editorii de la Forbes.

Printre cele mai influente vedete care alcătuiesc cupluri se numără Beyonce și soțul ei Jay-Z (locul 32), jucătorul de fotbal american Tom Brady (locul 65) și modelul Gisele Bundchen (locul 81) și actorul Ashton Kutcher (locul 53) și iubita lui, Mila Kunis (locul 89).

Actrița Jennifer Lawrence, premiată cu Oscar în acest an, ocupanta locului al 49-lea, apare pentru prima dată pe această listă, la fel ca actorii Hugh Jackman (locul 11) și Channing Tatum (locul 23).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!