Prima pagină » Știri politice » Legea audiovizualului, întoarsă de Băsescu în Parlament. „Ar fi o ingerință nejustificată în activitatea radiodifuzorilor”

Legea audiovizualului, întoarsă de Băsescu în Parlament. „Ar fi o ingerință nejustificată în activitatea radiodifuzorilor”

Legea audiovizualului, întoarsă de Băsescu în Parlament.
Președintele Traian Băsescu le cere parlamentarilor să revină, la întoarcerea din vacanță, asupra modificărilor pe care le-au aprobat la legea audiovizualului.

Președintele Traian Băsescu le cere parlamentarilor să revină, la întoarcerea din vacanță, asupra modificărilor pe care le-au aprobat la legea audiovizualului. Mai exact, Băsescu critică articolele care elimină „intermediarii” la vânzarea și cumpărarea spațiului publicitar, noua procedură și condițiile de eliberare și modificare a licenței audiovizuale, ca și faptul că, prin aceste reglementări, radiodifuzorii „nu pot ceda licența unui terț mai devreme de un an de la data intrării în difuzare”.

Președintele consideră că interzicerea intermediarilor „nu se justifică” și ar îngrădi „libertatea radiodifuzorilor de a vinde așa cum doresc propriul spațiu publicitar”. „Se ajunge, practic, la eliminarea dreptului televiziunilor de a angaja și a plăti serviciile unui agent pentru vânzarea spațiului lor publicitar, ca și posibilitatea de a vinde în regim angro acest spațiu”, susține Băsescu în cererea de reexaminare, reclamând „ingerința nejustificată în activitatea comercială a radiodifuzorilor”.

În analiza de la Cotroceni, măsura ar risca să reducă numărul locurilor de muncă și cuantumul taxelor plătite la buget întrucât „pentru clienții de publicitate medii și mici publicitatea televizată ar putea deveni greu accesibilă din cauza prețurilor ridicate”, iar „radiodifuzorii medii și mici, dar și cei internaționali ar putea avea mari dificultăți în a-și valorifica integral spațiul de publicitate disponibil, ceea ce ar putea conduce la închideri de afaceri”.

„Într-o societate democratică nu este de dorit monopolul televiziunilor mari asupra prețurilor în materie de publicitate și nici posibile intervenții asupra conținutului editorial, printr-o politică de prețuri netransparentă și neconcurențială”, se arată în scrisoarea semnată de Băsescu.

Președintele critică totodată instituirea „unei discriminări în eliberarea și modificarea licenței între întreprinderile cu datorii față de cele fără datorii”, aceeași situație apărând și în ceea ce privește ajutorul de stat.

Proiectul de lege aprobă Ordonanța de Urgență nr. 25/2013  prin care s-a reglementat, pe de-o parte, achiziționarea de spațiu publicitar televizat și, pe de altă parte, unele aspecte referitoare la licențele audiovizuale. Totodată, se introduce o nouă reglementare cu privire la spoturile publicitare și de teleshopping izolate, altele decât cele difuzate în cadrul transmisiilor sportive.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!