Prima pagină » Știri » Câmpeanu: Familiile cu venituri mici care se încălzesc cu surse de energie electrică pot primi ajutor

Câmpeanu: Familiile cu venituri mici care se încălzesc cu surse de energie electrică pot primi ajutor

Familiile cu venituri mici care folosesc ca sursă de încălzire energia electrică ar putea beneficia de ajutoare de la stat, măsura urmând să fie aplicată din iarna viitoare, dacă va fi aprobată o ordonanță în acest sens, a anunțat, vineri, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Familiile cu venituri mici care folosesc ca sursă de încălzire energia electrică ar putea beneficia de ajutoare de la stat, măsura urmând să fie aplicată din iarna viitoare, dacă va fi aprobată o ordonanță în acest sens, a anunțat, vineri, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Ministru Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, vineri, la Deva, într-o conferință de presă, că o ordonanță potrivit căreia familiile cu venituri mici care folosesc ca sursă de încălzire energia electrică vor beneficia de ajutoare de la stat este în pregătire, iar din lista de motive pentru care nu se acordă sprijin financiar va fi eliminat „număratul găinilor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Pregătim programul de ajutoare pentru încălzire. Vom încerca să simplificăm lista de active, vom încerca să scoatem din acestă listă număratul găinilor și să ne axăm pe activele principale pe care o persoană le are: dacă are mai multe case, dacă are mașini Mercedes sau alte mașini, dacă are venituri din alte activități, închiriere și alte lucruri de genul acesta. Am introdus, de asemenea, un lucru nou. Încercăm să acordăm ajutor de încălzire pentru cei care se încălzesc cu energie electrică. Acest lucru se referă la persoanele care au fost într-un sistem centralizat de încălzire și care, din diferite motive, nu mai există. Decât să scoatem burlane pe geam – oricum nu mai avem voie pentru că restricțiile de mediu sunt din ce în ce mai stricte -, vom acorda acest spijin pentru încălzire electrică”, a declarat ministrul Muncii.

Potrivit Marianei Câmpeanu, ordonanța care va prevede ajutoarele la fi simplă.

„Pregătim ordonață simplă pentru că am cerut abilitare pentru ea, în așa fel încât să putem să o aplicăm începând de anul acesta”, a afirmat ministrul.

Ministrul Muncii s-a aflat, vineri, în județul Hunedoara, pentru a participa la Bursa Locurilor de Muncă, care a avut loc în localitățile Orăștie, Simeria, Călan și Hunedoara.

Nicoleta Medrea, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PROMISIUNEA lui Tomac. Ce se întâmplă cu banii tăi?
Digi24
Ucraina va cere 20 de miliarde de dolari de la aliați înainte de summitul NATO: „Vrem ca Rusia să ardă și mai tare”
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua divă a Mondialului. A lucrat în zidărie și acum atrage toate privirile
Adevarul
„Noi muncim, nu gândim” și ziua în care s-a stins din nou lumina în România. Ce spun istoricii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990
Mediafax
În America ca în România? Temeri privind influențarea ALEGERILOR prin bani din campanii
Click
Destinația de vacanță care a cucerit doi vloggeri români. Motivul pentru care se întorc de fiecare dată când au ocazia: „Îți dă un reset, te eliberează și te invață”
Digi24
Popcorn și panică: Atacurile Ucrainei asupra Crimeei transformă „trofeul” lui Putin într-o capcană letală
Cancan.ro
După 21 de ani de muncă, o româncă a depus dosar de pensionare pentru limită de vârstă, la 62 de ani. Ce pensie a primit
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ferrari declarat daună totală. Ce problemă tehnică a schimbat totul
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Cum renunțăm la obiceiurile proaste? O substanță chimică din creier, recent descoperită, deține secretul