Prima pagină » Știri » MOTIVAREA Tribunalului București în cazul arestării lui Hayssam

MOTIVAREA Tribunalului București în cazul arestării lui Hayssam

MOTIVAREA Tribunalului București în cazul arestării lui Hayssam

Tribunalul București (TB) motivează decizia de arestare preventivă a lui Omar Hayssam prin aceea că inculpatul a părăsit în mod fraudulos teritoriul României și, lăsat în libertate, ar putea încerca din nou să se sustragă urmăririi penale și i-ar putea influența pe ceilalți inculpați.

TB a dat publicității joi motivarea deciziei prin care a dispus arestarea preventivă a lui Omar Hayssam, pe 2 august, în dosarul de delapidare și înșelăciune.

Tribunalul București a reținut în motivare că Omar Hayssam a părăsit în mod fraudulos teritoriul României, iar prin atitudinea adoptată și acțiunile întreperinse „a vizat sustragerea de la urmărire penală și chiar de la judecată, prezența la acest moment nefiind voluntară”.

„Aceste elemente converg, în egală masură, în a contura și riscul repetării unei asemenea conduite în cazul în care nu s-ar dispune arestarea preventivă, existența unor mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea emise în baza unor hotărâri judecătorești definitive nefiind de natură a înlătura un astfel de pericol”, arată magistratul TB în motivare, menționând că hotărârile definitive pot fi supuse unei căi extraordinare de atac sau procedurii care vizează rejudecarea după extrădare, reglementată de articolul 522/1 din Codul de procedură penală.

Magistratul care a decis arestarea preventivă a lui Omar Hayssam în dosarul de delapidare a menționat că, dacă sirianul ar fi lăsat în libertate, există riscul ca acesta să îi influențeze pe ceilalți inculpați.

„Instanța apreciază că actele dosarului relevă și riscul ca inculpatul să încerce să îi determine pe ceilalți inculpați să dea declarații de natură a disculpa. Astfel, inculpatul Nasture Mihai (cumnatul lui Hayssam-n.r.) a declarat în cursul urmăririi penale că a fost influențat în depozițiile anterioare, de (…) inculpatul Omar Hayssam, care i-a cerut să nu dea declarații până nu discută cu el, spunându-i totodată ce anume să declare achetatorilor”, se precizează în documentul citat.

Instanța reține de asemenea că lăsarea în libertate a lui Omar Hayssam reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
„Faptele inculpatului, ca de altfel atitudinea sa de desconsiderare a valorilor sociale ocrotite, cu urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul economic și de afaceri, neurmate de o ripostă adecvată a societății ar întreține climatul infracțional și ar echivala cu o încurajare tacită atât a făptuitorilor, cât și a altor persoane la săvârșirea unor fapte similare, precum și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a statului”, se mai arată în motivarea instanței.

Omar Hayssam a fost arestat preventiv în dosarul de înșelăciune și delapidare, potrivit deciziei luate, pe 2 august, de Tribunalul București, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT

Aceeași măsură preventivă a fost luată în cazul lui Mohamad Omar – fratele lui Omar Hayssam.

Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, și doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă și Doina Farladanschi, fiind acuzați de înșelăciune și delapidare.

Mai multe imobile, terenuri și instalații industriale, precum și peste un milion de euro sunt puse sub sechestru de către procurorii DIICOT, în acest dosar.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani și, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnaliști, înșelăciune în cazul „Volvo” și fraude în cauza „Foresta Nehoiu”.

În dosarul „Foresta Nehoiu”, Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de către instanța supremă, în iunie 2010, la trei ani de închisoare, după ce instanțele inferioare dispuseseră achitarea lui și a celorlalți inculpați.

Însă, dosarul se rejudecă doar pe latură civilă, la Curtea de Apel București. La termenul de joi al dosarului, magistrații Curții de Apel București au amânat judecarea din cauza lipsei de procedură privind citarea lui Omar Hayssam și au dat termen pe 30 septembrie.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 și condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În noiembrie 2012, instanța supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo”, în care a fost acuzat că a înșelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria și Egipt la firmele controlate de el.

Hayssam este judecat și pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de frații acestuia, Mukhles și Mahmoud, și de omul de afaceri Mustafa Tartoussi. În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles și Mahmoud Omar, acuzați că i-ar fi înlesnit fuga din țară, au fost achitați. Sentința nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.

El mai are două dosare deschise de DIICOT, cel pentru înșelăciune și delapidare în care a fost arestat preventiv pe 2 august, iar al doilea, pentru spălare de bani, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Hayssam este vizat și într-un dosar de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), privind privatizarea IPRS Băneasa, cauza vizând depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experiența și capacitatea financiară a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedură.

Arestat preventiv în aprilie 2005, Omar Hayssam a fost eliberat din motive medicale după un an, pentru ca, la 30 iunie 2006, acesta să fugă din țară.

Omar Hayssam a fost predat Poliției Române în dimineața zilei de 19 iulie.

Catalina Cocolos, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi