Prima pagină » Știri » Ce a descoperit Poliția sâmbătă noaptea în câteva cluburi din Mamaia

Ce a descoperit Poliția sâmbătă noaptea în câteva cluburi din Mamaia

Ce a descoperit Poliția sâmbătă noaptea în câteva cluburi din Mamaia
Cinci infracțiuni au fost constatate și patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.000 de lei, au fost date de ofițerii specialiști în combaterea infracțiunilor economice, în urma unor controale la mai multe cluburi din stațiunea Mamaia, făcute în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Cinci infracțiuni au fost constatate și patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.000 de lei, au fost date de ofițerii specialiști în combaterea infracțiunilor economice, în urma unor controale la mai multe cluburi din stațiunea Mamaia, făcute în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Controalele – care au fost făcute de polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliției Române, sprijiniți de luptători ai Detașamentului de Intervenții și Acțiuni Speciale (DIAS) Constanța – au vizat prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, a muncii la negru și protecția drepturilor de proprietate intelectuală.

Astfel, în urma verificării a patru cluburi din stațiunea Mamaia, ofițerii specialiști în combaterea infracțiunilor economice au constatat patru infracțiuni prevăzute de Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și o infracțiune la Legea 8/1996 privind protecția drepturilor de autor.

De asemenea, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.000 de lei și au ridicat, în vederea confiscării, 6.750 de lei, s-a mai precizat într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!