Prima pagină » Știri » Directorul general adjunct al APIA, Aurel Pană, și Mugur George Voinea, arestați preventiv

Directorul general adjunct al APIA, Aurel Pană, și Mugur George Voinea, arestați preventiv

Catalin Lupasteanu
Directorul general adjunct al APIA, Aurel Pană, și Mugur George Voinea, arestați preventiv
Directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, și Mugur George Voinea, membru PC și director al unei firme, care sunt acuzați de fapte de corupție, au fost arestați preventiv, miercuri seară, printr-o decizie a Tribunalului București.

Directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, și Mugur George Voinea, membru PC și director al unei firme, care sunt acuzați de fapte de corupție, au fost arestați preventiv, miercuri seară, printr-o decizie a Tribunalului București.

Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Aurel Pană, director general adjunct al APIA și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziția de ulei în cadrul programului PEAD 2013, fusese reținut pentru luare de mită și trafic de influență, iar Mugur George Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită, potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Mugur George Voinea este membru al Partidului Conservator (PC) Diaspora, responsabil pentru departamentul Relația cu reprezentanțele diplomatice, iar Aurel Pană este secretar executiv.

Din rezoluția de începere a urmăririi penale întocmite de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, în perioada mai – august 2013, Aurel Pană, în calitate de director general adjunct al APIA și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziția de ulei în cadrul programului PEAD 2013, a condiționat atribuirea contractelor de achiziție de ulei, unei anumite societăți comerciale, de primirea unui comision de 10% din valoarea contractelor, precum și de externalizarea serviciilor de transport către o anumită societate recomandată de învinuit.

Potrivit anchetatorilor, valoarea contractelor de achiziție publică este de aproximativ 16 milioane de euro.

„Învinuitul Pană Aurel a pretins de la reprezentantul societății comerciale care depusese oferte la licitația organizată de APIA comisionul reprezentând circa 5.200.000 lei (1.200.000 euro) atât în mod direct, cât și prin intermediul învinuitului Voinea Mugur George. Potrivit unei înțelegeri cu Pană Aurel, pentru disimularea foloaselor necuvenite pretinse, învinuitul Voinea George – Mugur a pretins încheierea unor contracte având ca obiect servicii de transport și servicii de consultanță în valoare de circa 5.200.000 lei (valoarea comisionului pretins). Plățile urmau a fi efectuate în baza unor operațiuni fictive”, potrivit procurorilor .

DNA a precizat că, la 29 iulie 2013, a fost semnat un contract de lucrări prin care SC Evalserv SRL, societate la care Mugur George Voinea este director, urma să primească de la societatea câștigătoare a licitației organizate de APIA suma de 516.871,00 lei, la care se adaugă T.V.A. 124.049,04 lei. Contractul reprezintă, susțin procurorii, doar o modalitate de disimulare a foloaselor necuvenite pretinse.

Ulterior, susține DNA, la 7 august 2013, pe fondul presiunilor exercitate de cei doi, reprezentantul societății câștigătoare a licitației a semnat contractul prin care externaliza serviciile de transport către societatea recomandată de Aurel Pană.

Licitația organizată de APIA avea ca obiect atribuirea unor contracte de achiziție de ulei în cadrul programului de furnizare de ajutoare alimentare destinate categoriilor de persoane defavorizate din România, program cu finanțare europeană, precizează DNA.

În baza acestui program, APIA le plătește societăților comerciale selectate prin licitație valoarea ajutoarelor alimentare și cheltuielile de transport necesare derulării planului.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, marți, percheziții la sediul APIA, potrivit unor surse judiciare.

Premierul Ponta i-a cerut, miercuri, ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să se asigure că regulile de transparență sunt respectate în instituțiile din subordinea sa, să dea afară pe oricine și să „facă curățenie”, astfel încât să nu existe cazuri de corupție precum cel de la APIA.

Ulterior, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a dispus Corpului de Control efectuarea de urgență a unui control extins la APIA cu privire la întreaga activitate a directorului general adjunct, Aurel Pană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
De ce a murit Mădălina Apostol. Nick Rădoi a dezvăluit cauza decesului. „Era bolnavă”
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Ce știm greșit despre Antichitate: mituri despre romani, greci și egipteni, demontate de istorici
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină