Prima pagină » Sport » Nicolae Cristescu: Săptămâna viitoare vom plăti salariile pe luna iulie și o parte din restanțe

Nicolae Cristescu: Săptămâna viitoare vom plăti salariile pe luna iulie și o parte din restanțe

Nicolae Cristescu: Săptămâna viitoare vom plăti salariile pe luna iulie și o parte din restanțe
Acționarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că a avut o ședință cu jucătorii, în cadrul căreia le-a transmis că săptămâna viitoare aceștia își vor primi salariile pe luna iulie și o parte din restanțe.

Acționarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că a avut o ședință cu jucătorii, în cadrul căreia le-a transmis că săptămâna viitoare aceștia își vor primi salariile pe luna iulie și o parte din restanțe.

Oficialul rapidist a negat faptul că jucătorii și angajații clubului ar fi declanșat o grevă, afirmând că au fost unele nemulțumiri însă activitatea echipei și a clubului se desfășoară normal.

„Am avut acum o ședință cu toți jucătorii și le-am explicat care este situația. Nu a fost o grevă, au fost mici nemulțumiri, dar nu grevă. Antrenamentul nu a mai avut loc pentru că era programată această ședință, totul se desfășoară normal, inclusiv meciul amical de mâine cu cei de la Voluntari. Le-am spus jucătorilor că săptămâna viitoare le vom plăti salariile la zi, adică pe luna iulie și o parte din restanțe. Așa vom proceda în continuare până se vor achita restanțele în totalitate. Mai exact jucătorii vor primi lunar un salariu și o parte din restanțe, astfel că aceste restanțe se vor plăti în câteva luni”, a explicat Cristescu.

Acționarul rapidist a menționat că jucătorilor li se vor reduce contractele la jumătate având în vedere că echipa va evolua în Liga a II-a. El a adăugat că cealaltă jumătate o vor primi la finalul sezonului ca primă de promovare în Liga I. „O să renegociem contractele cu fiecare jucător în parte. Ca un exemplu, un salariu de 4.000 de euro pe lună se va reduce la 2.000 de euro. Jucătorul va primi diferența, asta înseamnă 24.000 de euro, la finalul sezonului când echipa va promova. Așadar, jucătorii vor avea practic aceleași salarii și in Liga a II-a”, a spus oficialul grupării giuleștene.

De la decizia TAS prin care Rapid a fost retrogradată în Liga a II-a, mai mulți jucători au plecat, printre aceștia numărându-se Ciprian Tănasă, Alexandru Grigoraș, Tiberiu Bălan, Raul Costin, Alexandru Păcurar și Adrian Pătulea. Mijlocașul Emil Dică și portarul Dragoș Balauru au primit de asemenea acordul conducerii să plece. „Am discutat cu Emil Dică și am fost de acord ca el să plece pentru că e greu să facem față unui salariu de 6.000 de euro pe lună. Iar acum am discutat cu Balauru. El mi-a spus că nu poate să fie rezervă în Liga a II-a, că are 23 de ani și l-am înțeles, așa că și el va pleca. Acum avem în lot 22 de jucători”, a precizat Nicolae Cristescu.

Ceilalți angajați ai clubului giuleștean nu vor suferi reduceri salariale o dată cu participarea echipei în Liga a II-a, a adăugat acționarul. „Angajații vor avea aceleași salarii, nu reducem nimic. Într-o lună, de când am venit noi, le-am dat restanțe pe trei luni, acum o să îi plătim la zi, plus o parte din restanțele care mai rămân, la fel ca la jucători”, a precizat Cristescu.

Informațiile vehiculate în presa sportivă online, conform cărora omul de afaceri Sebastian Ghiță a preluat 50 la sută din acțiunile FC Rapid, au fost negate de noii proprietari ai clubului. „Sunt minciuni sfruntate. Nu există așa ceva și nici nu înțeleg motivul pentru care apar astfel de zvonuri”, a declarat, pentru agenția MEDIAFAX, acționarul Adrian Zamfir.

Jucătorii, antrenorii și angajații clubului Rapid au intrat, vineri, în grevă, nemulțumiți de faptul că noii acționari Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu nu le-au achitat salariile.

Tehnicianul Marian Rada programase pentru vineri dimineață un antrenament, dar acesta nu a mai avut loc. Jucătorii veniți la baza sportivă Pro Rapid au refuzat să se îmbrace în echipamentul de antrenament și au solicitat să discute cu acționarii Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Din ce este făcută planeta Uranus?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi