Prima pagină » Știri » Dorin Cioabă: Facem toate demersurile ca înmormântarea să fie vineri, îl așteptăm și pe Băsescu

Dorin Cioabă: Facem toate demersurile ca înmormântarea să fie vineri, îl așteptăm și pe Băsescu

Dorin Cioabă: Facem toate demersurile ca înmormântarea să fie vineri, îl așteptăm și pe Băsescu
Dorin Cioabă a declarat, miercuri, că familia sa face toate demersurile ca Florin Cioabă să fie înmormântat vineri, chiar dacă lucrările la cavou nu vor fi finalizate și că la funeralii sunt așteptați foarte mulți oameni din străinătate, dar și Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dorin Cioabă a declarat, miercuri, că familia sa face toate demersurile ca Florin Cioabă să fie înmormântat vineri, chiar dacă lucrările la cavou nu vor fi finalizate și că la funeralii sunt așteptați foarte mulți oameni din străinătate, dar și Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, a declarat că înmormântarea va avea loc vineri, chiar dacă monumentul funerar nu va fi terminat, deoarece din țară și din străinătate au început să vină oameni.

„Programul urmează să îl fixăm acum, familia, împreună cu consilierii tatălui meu. Așa cum am spus, noi încercăm și cred că, totuși, vineri va fi înmormântarea. Vrem să facem pregătirile așa cum trebuie. Din cauză că toată familia a fost plecată în afara țării, încercăm să rezolvăm totul rapid. De aceea, acum tot ce pot să fac este să mulțumesc tutoror celor care au vărsat o lacrimă în memoria tatălui meu. Îi așteptăm pe toți cei care vor să vină să își ia rămas bun. Oricine poate să vină și să participe la funeralii. Ziua de astăzi este dedicată familiei și prietenilor apropiați și vrem ca fiecare membru al familiei să aibă prilejul să își manifeste durerea față de această mare pierdere”, a afirmat Dorin Cioabă.

El a spus că la funeralii sunt așteptați foarte mulți oameni din străinătate, dar și președintele Traian Băsescu, cu care Florin Cioabă a avut o „relație specială”.

„Noi ne așteptăm să vină domnul președinte. Este bine venit. El a vut o relație mai specială cu tatăl meu și dacă consideră că prietenia aceasta trebuie încheiată în modul acesta, atunci să vină să își ia rămas bun de la tatăl meu. Cu cel mai mare drag, întreaga comunitate îl așteptă”, a declarat Dorin Cioabă.

Întrebat dacă a invitat și alte autorități la înmormântare, Dorin Cioabă a spus că nu a invitat pe nimeni.

„Noi nu am invitat pe nimeni. Este înmormântare, nu altceva. Pe toți cei care vor veni, îi primim cu drag”, a susținut Dorin Cioabă.

El a mai spus că se simte foarte obosit, dar că își dorește ca totul să decurgă normal, așa cum tatăl său l-a învățat, singura durere fiind aceea că și-a pierdut tatăl: „În ultimele 7 zile am dormit doar câteva ore. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut putere și sunt acum lângă mama mea, lângă familia mea și încerc să am putere să trec peste toate acestea. Am o mare durere în inima mea. L-am pierdut pe tata și am pierdut tot ce era mai important în viața mea. Viața mea de astăzi se va schimba total. Dumnezeu să îmi dea putere să duc la îndeplinire tot ce am de făcut”.

Trupul neînsuflețit al lui Florin Cioabă a fost adus, marți seară, în România, cu o cursă de linie care a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă”, iar de acolo sicriul a fost transportat cu o mașină la Sibiu, unde a ajuns în jurul orei 04.40.

Florin Cioabă va fi înmormântat în Cimitirul Municipal Sibiu, lângă mormântul tatălui său, unde familia sa a concesionat o parcelă de teren pentru 25 de ani.

Autointitulatul rege al romilor a încetat din viață duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!