Prima pagină » Știri politice » Ramona Mănescu a depus jurământul la Cotroceni. Antonescu a ieșit din sală în timpul discursului lui Băsescu

Ramona Mănescu a depus jurământul la Cotroceni. Antonescu a ieșit din sală în timpul discursului lui Băsescu

Ramona Mănescu a depus  jurământul la Cotroceni. Antonescu a ieșit din sală în timpul discursului lui Băsescu
Președintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul de numire a Ramonei Mănescu în funcția de ministru al Transporturilor, după ce interimatul de 45 de zile al lui Victor Ponta a expirat sâmbătă. Ramona Mănescu, soția primarului sectorului 6, Rareș Mănescu, va putea prelua oficial portofoliul de ministru după depunerea jurămntului, ceremonie programată în această seara la Palatrul Cotroceni.

Venit la Cotroceni să asiste la jurământul Ramonei Mănescu, numită ministru al Transporturilor, Crin Antonescu a ieșit din sala de ceremonie când președintele Traian Băsescu și-a început obișnuitul discurs. În lipsa lui, dar și a premierului Victor Ponta, plecat la Chișinău, șeful statului i-a trasat noului ministru patru priorități – privatizarea CFR Marfă, absorbția fondurilor europene, tronsonul Nădlac- Arad (deși acesta depinde de Departamentul pentru Investiții Străine, condus de Dan Șova) și lucrările la metrou – și l-a atacat indirect pe liderul PNL, sfătuind-o pe Ramona Mănescu să nu mai împrumute discursul șefului său de partid la adresa DNA. „Îmi exprim speranța că nu veți mai avea aprecieri de tip Crin Antonescu legate de DNA”, a spus Băsescu.

Anul trecut, în contextul referendumului de demitere a președintelui, Ramona Mănescu a fost acuzată de CSM că prin declarațiile sale aduce atingere independenției justiției, fiind sesizată în acest sens Inspecția Judiciară. În numele USL, ea a cerut CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre și Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal, menționând că în Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.

„Unul dintre aceste mijloace de presiune pare să fie astăzi Parchetul General, foarte apropiat domnului Traian Băsescu și foarte drag președintelui suspendat, prin sesizarea pe care a adresat-o Parlamentului și publicarea in extenso a convorbirilor telefonice dintre miniștri ai Guvernului României, dintre care unul membru CSAT, și care conform legii ar fi trebuit avertizat asupra înregistrărilor convorbirilor lui”, a afirmat europarlamentarul PNL.

Mănescu a calificat solicitarea Parchetului drept „un abuz” și a mai susținut că România s-ar fi întors „în anii ’50 ai proceselor politice”. „Indiferent ce motivație au însă înregistrările, publicarea lor este însă o jalnică diversiune stalinistă pentru a șantaja și denigra instituțiile statului”, a susținut Mănescu.

Un alt episod care se leagă de numele său este cel din 2010, când a făcut o interpelare către Comisia Europeană în care cerea desființarea DNA și transferarea atribuțiilor anti-corupâie către Parchetul General.

Numirea Ramonei Mănescu la Transporturi s-a oficializat astăzi, prin decretul semnat de Traian Băsescu, după ce interimatul de 45 de zile al lui Victor Ponta a expirat sâmbătă. La ceremonia de la Cotroceni, au venit cei mai mulți dintre miniștri, anunțați în ultima clipă de programarea jurământului în mai puțin de o oră, lipsind însă premierul Victor Ponta, care nu și-a amânat din acest motiv zborul către Iași și apoi către Chișinău, programat la aceeași oră. Absent de la alte momente oficiale similare, Crin Antonescu a participat la jurăm-ntul colegei sale de partid și prietene de familie, alături de președintele Camerei Deputaâilor, Valeriu Zgonea. Șeful Senatului a rămas însă doar cât să îi strângă mâna noului ministru, după învestitură, ieșind brusc din sală când Traian Băsescu a luat microfonul. 

În cursul dimineții, după ce premierul a trimis oficial nominalizarea sa la Președinție, Ramona Mănescu și Victor Ponta au avut o întâlnire la sediul Guvernului.

Cea mai mare restanță din Ministerul Transporturilor rămasă în mâinile noului ministru este legată de privatizarea CFR Marfă, pentru care Guvernul s-a angajat în fața FMI. premierul evitând însă să își asume semnarea contractului cu compania GFR în timpul interimatului la Transporturi.

Actual europarlamentar PNL, noul ministru are 45 de zile să demisioneze din Parlamentul European pentru a se instala în Ministerul Transporturilor cu care nu a mai avut, până acum nicio legătură. În afara celor două mandate de europarlamentar, Ramona Mănescu a avut până în prezent o singură funcție publică oficială: subsecretar de stat la Autoritatea Națională pentru Tineret în timpul guvernării Tăriceanu.

Ramona Mănescu este al treilea nume pus pe masă de liberali pentru Transporturi după demisia lui Relu Fenechiu, ca urmare a condamnării sale în primă instanță în dosarul „Transformatorul”. Nominalizarea sa a apărut ca urmare a retragerii din cursă a lui Ovidiu Silaghi, pentru care procurorii au cerut avizul de începere a urmăririi penale , dar și a respingerii lui Nini Săpunaru de către premierul Victor Ponta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci