Prima pagină » Știri externe » China se declară „foarte îngrijorată” de eventualitatea unor atacuri în Siria

China se declară „foarte îngrijorată” de eventualitatea unor atacuri în Siria

China se declară

China s-a declarat luni „profund îngrijorată” de eventualitatea unor „acțiuni militare unilaterale” vizând regimul de la Damasc și a continuat să afirme că este de luat în calcul doar o „soluție politică” a crizei din Siria, relatează AFP.

„Suntem profund îngrijorați de eventualitatea că (unele) state ar putea întreprinde acțiuni militare unilaterale” în Siria, a declarat Hong Lei, purtătorul de cuvânt al diplomației chineze, într-o congerință de presă obișnuită.

Beijingul se „opune utilizării, de către oricine, a armelor chimice”, a adăugat el, insistând asupra faptului că China susține ancheta în curs a ONU cu privire la un atac în apropierea Damascului, la 21 august.

Statele Unite au publicat săptămâna trecută un raport al serviciilor de informații în care enumeră mai multe elemente ce demonstrează, potrivit lor, folosirea de arme chimice, în acest atac, de către regimul de la Damasc.

Duminică, secretarul de Stat american John Kerry a atribuit din nou acest atac regimului de la Damasc.

„Statele Unite au informat China cu privire la dovezi americane referitoare la folosirea armei chimice în Siria”, a subliniat Hong, fără să precizeze credibilitatea pe care Beijingul o acordă acestor probe.

„Numai o soluție politică poate soluționa criza siriană”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, reiterând poziția cunoscută a Beijingului asupra acestui subiect.

Guvernul sirian i-a cerut secretarului general al ONU Ban Ki-moon să întreprindă măsuri pentru a „împiedica orice (act de) agresiune împotriva Siriei”, după ce președintele american Barack Obama a decis să ceară Congresului autorizația de a efectua un atac împotriva regimului de la Damasc.
De peste doi ani, China, folosindu-se de dreptul său de veto în Consiliul de Securitate al ONU, se opune apelurilor internaționale de a exercita mai multă presiune asupra regimului lui Bashar al-Assad.

Anna Primac, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haos meteo în România! Grindină, vijelii și ploi torențiale până joi
Digi24
„L-am forțat puțin”. Zelenski anunță că Putin e dispus să înceapă negocierile reale cu Ucraina pentru a termina războiul
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Schimbare istorică la Fed, summit exploziv la Beijing: o săptămână de foc pentru piețe
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
PNL somează PSD să pună capăt crizei politice. Reacția lui Sorin Grindeanu
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Este oficial, avem Programul Rabla și în 2026. Dar numai pentru anumite mașini și doar pentru persoane fizice
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie bizară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
Creierul tău detectează oamenii toxici înainte să apuci să gândești. Iată cum!