Prima pagină » Sport » Jucătorul Juan Angel Albin vine la Petrolul Ploiești

Jucătorul Juan Angel Albin vine la Petrolul Ploiești

Jucătorul Juan Angel Albin vine la Petrolul Ploiești
Clubul Petrolul Ploiești a anunțat, pe site-ul oficial, că l-a achiziționat pe fotbalistul uruguayan Juan Angel Albin, care a semnat un contract pe un sezon, cu clauză de prelungire din vara anului. viitor.

Clubul Petrolul Ploiești a anunțat, pe site-ul oficial, că l-a achiziționat pe fotbalistul uruguayan Juan Angel Albin, care a semnat un contract pe un sezon, cu clauză de prelungire din vara anului. viitor.

Juan Angel Albin este al treilea transfer al grupării ploieștene realizat această săptămână, după cele ale lui Walter Fernandez și Marian Dean Beța.

„Așa cum am promis, am căutat să transferăm în această perioadă jucători de mare valoare. Juan Angel Albin și Walter Fernandez au experiență căpătată în campionate puternice din Europa, în vreme ce Beța este un fotbalist tânăr, de perspectivă. Sunt convins că am devenit mai puternici și că jucătorii nou-veniți ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele propuse”, a declarat Daniel Capră, președintele Consiliului de Administrație al FC Petrolul Ploiești.

Fotbalistul în vârstă de 27 ani a evoluat între 2006 și 2013 în Primera Division, pentru Getafe (2006-2011) și Espanyol Barcelona (2011-2013). În ultima perioadă, Juan Angel Albin a jucat în țara natală, pentru Nacional Montevideo, club care l-a și lansat în fotbalul de performanță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL ce i-a pregătit Trump lui Xi Jinping la Washington. Mesajul neașteptat al liderului chinez
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
MEDIAFAX 35. 1991 – Se naște MEDIAFAX. România adoptă prima Constituție post-decembristă
Click
Se mai poate trăi decent cu 5.000 de lei în România? Dilema care a stârnit un val uriaș de reacții: „O mare bătaie de joc”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce cred europenii despre agricultură și fermierii din Uniune?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii