Prima pagină » Știri externe » Locuitorii din Moscova aleg astăzi noul primar

Locuitorii din Moscova aleg astăzi noul primar

Locuitorii din Moscova aleg astăzi noul primar
Moscova își alege duminică primarul, în cadrul unui scrutin în care opozantul rus Aleksei Navalnîi se confruntă cu favoritul susținut de Kremlin și înfruntă sistemul politic al lui Vladimir Putin, relatează AFP.

Moscova își alege duminică primarul, în cadrul unui scrutin în care opozantul rus Aleksei Navalnîi (foto) se confruntă cu favoritul susținut de Kremlin și înfruntă sistemul politic al lui Vladimir Putin, relatează AFP.

Participarea la alegerile municipale a opozantului în vârstă de 37 de ani, critic al corupției și adversar hotărât al lui Vladimir Putin, care a preluat conducerea mișcării de protest în iarna 2011-2012, schimbă datele într-un peisaj politic aseptizat și în care opoziția este marginalizată de zece ani.

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 08.00 (07.00 ora României) și se vor închide la ora 16.00 GMT (19.00 ora României). Primele rezultate oficiale vor fi anunțate la ora 18.00 GMT (21.00 ora României).

Aleksei Navalnîi le-a cerut vineri moscoviților să voteze pentru el ca să spargă dominația lui Vladimir Putin, un președinte „omniprezent în spațiul politic rus”, într-un interviu acordat cotidianului online gazeta.ru.

El a apreciat că rezultatul său la alegerile municipale ar trimite un semnal clar puterii și ar stabili „dacă se pot arunca oamenii în închisoare și continua să se fure bani”.

Această campanie „ar fi putut fi cea prezidențială”, a apreciat opozantul, care și-a declarat în trecut intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2018.

Condamnat în iulie la cinci ani de închisoare pentru acuzații de fraudă pe care el le consideră fabricate, Navalnîi a fost închis, apoi eliberat în așteptarea examinării apelului.

Opozantul, care a desfășurat o campanie foarte activă în stradă și pe Internet, a urcat în sondaje până la 18-20 la sută, dar rămâne cu mult în spatele primarului în exercițiu, Serghei Sobianin (58-60 la sută).

El a mobilizat mai multe mii de voluntari și peste 100 de milioane de ruble (2,3 milioane de euro) din donații.

Mai mulți șefi de întreprinderi din sectorul Internetului și-au manifestat public susținerea față de el, iar reputatul economist Serghei Guriev, refugiat recent în Franța, este autorul programului său economic.

Navalnîi, care afișează drept credo „să nu furi, să nu minți”, a promis în trecut să îi bage la închisoare pe Vladimir Putin și pe apropiații săi, care au făcut de mai multe ori obiectul anchetelor sale anticorupție.

„Vreau să votez pentru Navalnîi, el este onest, detestă corupția și ipocrizia”, explică Fedor Indukaiev, un agent imobiliar.
„Pentru a trata sifilisul este nevoie de un doctor. Navalnîi va fi acest doctor” împotriva corupției, explică el.

Aleksandra Fomina, o pictoriță în vârstă de 73 de ani, nu este convinsă. „Se spune că este naționalist. Și Hitler a început așa, el a fost ales. El ar putea lupta împotriva hoților dar acest lucru nu este suficient pentru a conduce un oraș mare”.

„Navalnîi îi deranjează pe unii? Dar nu pentru el votăm, ci pentru a fi auziți, pentru ca unii ca Navalnîi să apară la următoarele alegeri și nu numai la Moscova”, a scris la rândul său pe blog istoricul Vitali Dimarski, comparându-l cu tânărul Boris Elțîn, „care a reunit în jurul lui nemulțumiții de regim din toate taberele” înainte de a contribui la căderea regimului sovietic.

Primarul în exercițiu Serghei Sobianin, în vârstă de 55 de ani, un administrator eficient fără charismă, a desfășurat o campanie într-un cu totul alt stil, refuzând să participe la dezbateri, afirmând că preferă să își continue munca pentru oraș.

El și-a multiplicat inițiativele pentru a seduce moscoviții, crearea unui sistem de închiriere la liber a bicicletelor în giganticele șantiere de renovare din centrul istoric.

Numit de Kremlin în 2010 prin decret, el a convocat alegeri anticipate pentru a-și consolida legitimitatea în acest oraș cu 12 milioane de locuitori.

Potrivit analiștilor, aceste alegeri sunt foarte importante pentru Kremlin, participarea lui Navalnîi transformându-le într-un „referendum în privința lui Putin” la Moscova, capitala care a fost teatrul principalului val de contestare a regimului în vara 2011-2012.

Între 7.000 și 8.000 de observatori sunt înregistrați pentru a supraveghea aceste alegeri dintre care mulți fac parte din comisiile electorale, a afirmat Grigori Melkonianț de la organizația neguvernamentală Golos.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!