Prima pagină » Știri politice » Ponta: Nu am relație tensionată cu Antonescu, trebuie dezbatere pe Roșia Montană

Ponta: Nu am relație tensionată cu Antonescu, trebuie dezbatere pe Roșia Montană

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Antena 3, că nu are o relație tensionată cu Crin Antonescu, că este de acord cu afirmația acestuia privind necesitatea unei dezbateri în Parlament privind Roșia Montană, dar nu înțelege de ce acesta și-a exprimat poziția înainte de dezbatere.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Antena 3, că nu are o relație tensionată cu Crin Antonescu, că este de acord cu afirmația acestuia privind necesitatea unei dezbateri în Parlament privind Roșia Montană, dar nu înțelege de ce acesta și-a exprimat poziția înainte de dezbatere.

Premierul a arătat că în cazul proiectului de lege legat de Roșia Montană s-a supărat pe cei care nu au analizat datele Guvernului privind necesarul de investiții și despăgubirile pe care le pot cere acționarii companiei canadiene.

„M-am supărat pe cei care, înainte de se uita pe aceste hârtii, înainte de a-i chema și pe unii și pe alții, au zis: «Eu sunt contra!»”, a spus Ponta.

Întrebat dacă s-a supărat și pe Crin Antonescu, Ponta a răspuns: „Nu, nu neapărat. Primul care a fost, într-un mod oarecum extrem de demagogic, ca să spun direct, a fost Vasile Blaga. Primul care a ieșit a fost domnul Vasile Blaga, înțeleg în opoziție. Declarația domnului Antonescu – eu nu am spus că trebuie să voteze proiectul. Eu am spus un singur lucru pe care l-am discutat cu domnia sa vineri: hai să facem acea comisie, hai să ducem oamenii din piață sau din Roșia Montană în Parlament, să-i ascultăm, să punem toate aceste date și la final evident se ia o decizie prin vot”.

Ponta a spus că este de acord cu afirmația lui Antonescu privind necesitatea dezbaterii proiectului în Parlament.

Premierul a mai spus că este de acord cu faptul că el, ca șef al Guvernului, așa cum a spus Antonescu, trebuie să explice și să dea detalii despre proiect și despre poziția Guvernului pe acest subiect.

Ponta a mai spus că își asumă că declarația privind faptul că el respinge, ca deputat, proiectul, deși l-a trimis în Parlament, „poate a fost o greșeală”, precizând că va da toate explicațiile și va oferi lămuririle necesare.

„Am discutat despre aceste proiect de multe ori cu domnul Antonescu. Dar ceea ce domnia sa reproșează – de ce am zis că votez ca parlamentar – ar avea dreptate. Poate că a fost o greșeală din partea mea”, a declarat Ponta.

Premierul a mai spus că i se pare logic însă ca înainte de a lua o decizie politică să fie cunoscut și dezbătut proiectul, însă Vasile Blaga și apoi Crin Antonescu și-au anunțat poziția de respingere a legii.

„O dezbatere în ordinea logică este următoarea, întâi facem dezbatere, prezentăm toate aceste cifre, după care luăm o decizie. Din păcate decizia s-a luat deja. Domnul Blaga a anunțat sâmbătă că e împotrivă, neașteptând să vadă aceste documente, domnul Antonescu a anunțat luni”, a declarat premieru

El a susținut însă că nu are o relație tensionată cu liderul PNL.

„Nu se pune problema să am o relație tensionată cu Crin Antonescu”, a spus șeful Guvernului, menționând că îl consideră pe liderul liberal camarad, la fel ca pe Sorin Oprescu și pe Daniel Constantin.

Ponta a amintit că licența de exploatare la Roșia Montană a fost acordată de către fostul ministru PDL Radu Berceanu, pe vremea Guvernului Radu Vasile.

Potrivit premierului, Gabriel Resources a investit deja la Roșia Montană circa 550 milioane de dolari, bani care sigur, în cazul respingerii proiectului, vor fi ceruți Guvernului în instanță. Ponta a arătat că totalul investițiilor necesare la Roșia Montană depășește 2 miliarde de euro, iar statul nu deține aceste fonduri pentru demararea proiectului.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu a mai discutat cu premierul Victor Ponta de patru zile și că i-a transmis acestuia, prin intermediul miniștrilor PNL, că este necesară o reuniune USL pe subiectul proiectului Roșia Montană deoarece „sunt lucruri de clarificat”.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, la Realitatea TV, că a înțeles, „indirect”, că poziția PSD este, de fapt, de susținere a proiectului Roșia Montană, el precizând că acest lucru nu este o problemă, dar social-democrații ar trebui să își facă publică poziția.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Economia Rusiei se apropie de „zona morții”. Ce arată noile date economice?
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Zodia care dă lovitura în luna martie! Noroc divin și schimbări spectaculoase pentru acest nativ
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Testele ADAC arată un paradox: impactul la 35 km/h poate fi mai periculos decât la 50 km/h
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Astronomii încearcă să rezolve misterul unei comete care și-a schimbat direcția de rotație