Prima pagină » Știri » Sindicaliștii din transporturi și servicii publice protestează miercuri în Piața Constituției, după greva de avertisment de la metrou

Sindicaliștii din transporturi și servicii publice protestează miercuri în Piața Constituției, după greva de avertisment de la metrou

Sindicaliștii din transporturi și servicii publice protestează miercuri în Piața Constituției, după greva de avertisment de la metrou
Sindicaliștii din transporturi și servicii publice protestează, miercuri, în Piața Constituției, după ce marți dimineață angajații de la metrou au fost în grevă de avertisment timp de două ore.

Sindicaliștii din transporturi și servicii publice protestează, miercuri, în Piața Constituției, după ce marți dimineață angajații de la metrou au fost în grevă de avertisment timp de două ore.

Mitingul de protest este organizat, miercuri, de la ora 13.00, în Piața Constituției, de Federația Sindicatelor din Transporturi, Transloc și Servicii Publice „ATU – România”.

Potrivit președintelui federației sindicale, Ion Rădoi, sindicaliștii cer modificarea legislației sociale în vigoare și reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

Mitingul de protest are loc la o zi după ce sindicaliștii de la metrou au fost, marți dimineață, între orele 04.00 și 06.00, în grevă de avertisment.

Sindicaliștii amenință că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atât la metrou, cât și la RATB.

Ion Rădoi a spus că greva de avertisment a fost organizată din cauza eșecului înregistrat în urma negocierilor din 12 septembrie cu administrația Metrorex.

„În cazul nesoluționării prezentului conflict colectiv de muncă, în data de 30 septembrie va fi declanșată greva propriu-zisă, pe termen nelimitat”, a precizat Ion Rădoi, care este și președintele Unității Sindicatului Liber Metrou.

Conducerea Metrorex a solicitat, luni, salariaților să renunțe la grevă, precizând că administrația a dat dovadă în permanență de disponibilitate și deschidere în ceea ce privește negocierea Contractului Colectiv de Muncă.

„Mijloacele de presiune nu trebuiesc exercitate prin afectarea acelor categorii de populație cărora le este adresat acest mijloc de transport. Consecințele celor prezentate mai sus pot fi producerea de incidente cauzate de aglomerația din stațiile de transport public de suprafață și traficul general supraaglomerat din oraș, incidente ce pericliteză sănătatea și viața oamenilor”, a arătat Metorex, într-un comunicat de presă.

Administrația Metrorex a precizat că, în conformitate cu prevederile Legii 62/2011 a Dialogului social, cu modificările și completările ulterioare, „nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaților pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ”.

„Este prejudiciată imaginea companiei, în contextul în careMetrorex face eforturi remarcabile de modernizare și dezvoltare, de adaptare continuă la solicitările pieței. Concluzionând, administrația apreciază că dreptul la grevă trebuie exercitat numai în condițiile și limitele prevăzute de lege și cu respectarea strictă a garanțiilor stabilite de legiuitor în scopul asigurării unor servicii esențiale pentru comunitate și ocrotirii unor interese generale. Conducerea Metrorex a dat dovadă în permanență de disponibilitate și deschidere în ceea ce privește negocierea Contractului Colectiv de Muncă, propunând la fiecare rundă de negociere încheierea unui nou CCM în concordanță cu prevederile legale în vigoare, astfel încât activitatea societății Metrorex să se desfășoare în continuare în condiții normale, fără afectarea publicului călător. Sperăm ca toți salariații Metrorex să răspundă solicitării administrației de a renunța la grevă, întrucât este spre binele nostru comun, al salariaților și al călătorilor deopotrivă”, a mai arătat Metrorex în comunicatul semnat de directorul Aurel Radu.

Ministerul Transporturilor a anunțat, în 5 septembrie, că dezaprobă intenția sindicatelor de la metrou de a intra în grevă generală, și a cerut administratorului rețelei de metrou, Metrorex, soluții de rezolvare imediată a revendicărilor angajaților.

Ion Rădoi anunța în 4 septembrie, că după greva de avertisment de la metrou, din 16 septembrie, protestele sindicaliștilor vor continua în 18 septembrie cu un miting organizate de federație, inclusiv de sindicatele Metrorex și RATB, iar în 30 septembrie va fi greva generală.

Liderul sindical preciza că la greva generală de la metrou se vor solidariza și sindicatele de la RATB, astfel că în 30 septembrie traficul public în Capitală va fi blocat până la ora 16.00.

Sindicaliștii reclamă lipsa de comunicare a Guvernului, susținând că din ianuarie și până în prezent au fost trimise lunar premierului Victor Ponta adrese în care era explicată situația transportatorilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O nouă descoperire pune sub semnul întrebării evoluția pe Pământ
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...