Prima pagină » Știri » Haiduc, Degeratu, Brădișteanu, Georgescu, Geoană, Firea, Andronescu în Consiliul Steaua României

Haiduc, Degeratu, Brădișteanu, Georgescu, Geoană, Firea, Andronescu în Consiliul Steaua României

Haiduc, Degeratu, Brădișteanu, Georgescu, Geoană, Firea, Andronescu în Consiliul Steaua României
Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Șerban Brădișteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea și Ecaterina Andronescu au fost aleși în Consiliul de onoare al Ordinului Național "Steaua României", au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Șerban Brădișteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea și Ecaterina Andronescu au fost aleși în Consiliul de onoare al Ordinului Național „Steaua României”, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Conform surselor citate, președintele Academiei Române, Ionel Haiduc, urmează să fie președintele acestui Consiliu de onoare.

Cei șapte membri ai Consiliului de onoare al Ordinului Național „Steaua României” au fost aleși în Adunarea generală a ordinului, întrunită joi seară la Palatul Cotroceni.

Radu Beligan, Dan Grigore, Irinel Popescu, Ionel Sinescu, Ioan Hollender, Dumitru Prunariu, Elisabeta Lipă, Răzvan Ungureanu, Petre Roman s-au aflat, de asemenea, între candidații la Consiliul de onoare al Ordinului „Steaua României”, care urmează să decidă asupra solicitărilor de retragere a decorației lui Laszlo Tokes.

Printre cei care au mai candidat s-au numărat scriitorul Nicolae Manolescu, fostul președinte al Curții Constituționale Lucian Mihai, academicianul Eugen Simion, fostul procuror general Mircea Criste, generalul Marin Dragnea, medicul Mihai Lucan, graficianul Ion Barbu, istoricul Dan Berindei, Peter Eckstein Kovacs, generalul MApN Teodor Frunzeti, seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, diplomatul Simona Miculescu, politologul Cristian Preda, Stere Gulea, Mircea Malița, Ion Țiriac, Ștefan Dănilă, Acsinte Gaspar și Gheorghe Fulga.

Consiliul de onoare urmează să ia în discuție solicitările de retragere a decorației conferite lui Laszlo Tokes, una dintre aceste cereri aparținând Corinei Crețu, care a făcut-o publică.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

În replică, președintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că „nu își merită calitatea de cetățean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.

Participanții la seminariile Universității de Vară de la Izvoru Mureșului au cerut atunci retragerea distincțiilor acordate de statul român „extremiștilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Național „Steaua României”.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe președintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Național „Steaua României”.

Într-un comunicat transmis MEDIAFAX la acea vreme, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept „grave” și „neadevărate” acuzațiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susținând că afirmațiile sale au fost „denaturate într-o manieră inimaginabilă”.

El a susținut că în data de 27 iulie, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, s-a referit la o autonomie funcțională și apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmațiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia și Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieșite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.

„Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, (…) mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud – evident împreună cu România, în interesul ambelor țări, inclusiv al maghiarilor din România”, a explicat Tokes.

Președintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluție.

Conferirea decorației a fost motivată, potrivit decretului semnat de șeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului și demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!