Prima pagină » Magazin » Cuvântul care ne dezvăluie personalitatea, în funcție de cât de des îl folosim

Cuvântul care ne dezvăluie personalitatea, în funcție de cât de des îl folosim

Cuvântul care ne dezvăluie personalitatea, în funcție de cât de des îl folosim

Persoanele care folosesc foarte des cuvântul „eu” sunt mai puțin puternice și mai nesigure decât cele care folosesc mai rar acest pronume, arată un studiu realizat la Universitatea din Texas și citat de Wall Street Journal.

Profesorul James W. Bennebaker, conducătorul departamentului de psihologie al Universității din Texas, susține că persoanele care folosesc des cuvântul „eu” tind să fie autoreflexive, nesigure, afectate de durere fizică ori emoțională sau, pur și simplu, încearcă să facă pe plac celui cu care vorbesc.

Contrar credinței populare, conform căreia persoanele care folosesc „eu” sunt foarte încrezătoare și chiar narcisiste, studiul arată că oamenii cu statut ridicat se uită la cei din jur, folosind mai rar cuvântul „eu”, în timp ce oamenii cu statut scăzut se uită la ei înșiși, folosind acest pronume.

Specialiștii în psihologie de la Universitatea din Texas îi sfătuiesc pe oameni să folosească pronumele „eu” la fel de des ca partenerul de discuție, nu mai des și nici mai rar.

Cercetătorii americani au ajuns la concluziile lor după ce au efectuat un studiu pe 41 de grupuri de 4 persoane. În cazul celor desemnați să fie lideri, „eu” a reprezentat 4,5% din cuvintele folosite, iar, în cazul „subordonaților”, „eu” a reprezentat 5,6%. De asemenea, s-a observat că liderii folosesc mai des cuvântul „noi” decât ceilalți.

Recomandarea video

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Ex-soția vedetei Antena 1 s-a combinat cu multimilionarul Cosmopolis. De Sfântul Valentin, a scos-o la o înghețată
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
De ce balenele sudice fac pui tot mai rar?