Prima pagină » Știri » Fosta dirigintă a Sabinei, „fetița cu bentiță tricoloră”, și directorul școlii – amendați de CNCD

Fosta dirigintă a Sabinei, „fetița cu bentiță tricoloră”, și directorul școlii – amendați de CNCD

Fosta dirigintă a Sabinei,
Fosta dirigintă a Sabinei, eleva dintr-un liceu din Covasna care a mers la școală cu o bentiță tricoloră de Ziua maghiarilor de pretutindeni, a fost amendată de CNCD, pentru că i-a solicitat fetei să nu mai poarte acea bentiță și i-a luat-o, cu 400 de lei, ca și directorul școlii.

Fosta dirigintă a Sabinei, eleva dintr-un liceu din Covasna care a mers la școală cu o bentiță tricoloră de Ziua maghiarilor de pretutindeni, a fost amendată de CNCD, pentru că i-a solicitat fetei să nu mai poarte acea bentiță și i-a luat-o, cu 400 de lei, ca și directorul școlii.

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), întrunit miercuri, a stabilit că „fapta dirigintei de clasă de a solicita elevei Sabina Elena să nu mai poarte o bentiță tricoloră în incinta unității de învățământ, respectiv fapta de a deposeda eleva de bentiță, constituie discriminare prin încălcarea dreptului la demnitate, pe criteriul convingeri”, se arată într-un comunicat al instituției.

Astfel, dirigintei, care între timp a fost schimbată din funcție, i-a fost aplicată o amendă de 400 de lei.

De asemenea, CNCD a decis să-l amendeze, tot cu 400 de lei, și pe directorul liceului, pentru că „a săvârșit prin comportamentul său pasiv, respectiv neadecvat, o fapta de discriminare, constând în tratamentul injust la care a fost supusă petenta”, se mai arată în comunicat.

Cele două decizii au fost luate cu unanimitate de voturi de colegiul director al CNCD.

Ținând cont de incidentele din martie, dar și de contextul în care acestea au avut loc, CNCD a apreciat că directorul liceului nu a gestionat corespunzător relațiile interetnice din cadrul școlii, a explicat pentru MEDIAFAX președintele CNCD Csaba Asztalos.

Acesta a mai precizat că s-a decis ca directorul și diriginta să fie sancționați cu amenda minimă, ținându-se cont și de măsurile administrative care s-au luat în ceea ce-i privește. La sfârșitul lunii martie, Inspectoratul Școlar Județean Covasna informa că directorul școlii și adjuncții săi au fost sancționați cu observații scrise, în timp ce diriginta, care era și profesor de limba română la clasa Sabinei, a fost înlocuită în ambele funcții.

„Mesajul este acela de a face eforturi pentru ca relațiile interetnice să aibă la bază principiul respectului reciproc”, a mai spus Csaba Asztalos.

Sabina Elena, elevă în clasa a IX-a la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, în anul școlar 2012/2013, a mers la școală, pe 15 martie, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, cu o bentiță tricoloră, alături de câțiva colegi care au purtat de asemenea culorile tricolorului. Ea a arătat că a primit amenințări cu moartea pe o rețea de socializare după acest gest, pe care l-a repetat însă și în zilele următoare.

Sabina mai spunea, în martie, că, de 1 Decembrie, elevilor de etnie română din liceu nu le-ar fi fost permis să cânte imnul național în curtea școlii fără aprobarea în scris a directorului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!