Prima pagină » Magazin » Taxa pe biserica e o subvenție pentru credință

Taxa pe biserica e o subvenție pentru credință

Taxa pe biserica e o subvenție pentru credință
Lucian Mîndruță începe în forță jurnalul de știri interpretate de astăzi :
« Am avut un coșmar azi-noapte. Se făcea că Guvernul uită să mărească niște taxe. M-am trezit leoarcă de sudoare, m-am întins catre calculator,  l-am deschis repede pe Mediafax… și-am rasuflat ușurat: Guvernul n-a uitat sa mărească nici o taxă. Ba chiar a inventat câteva noi, între care se distinge, prin cutezanță, taxa pe alee. De-acum, cine are alee, are belea…” spune realizatorul.
El adauga, referindu-se la faptul ca biserica nu e taxata: ” În mod clar avem de-a face cu o bulă speculativă în cazul bisericilor, după următorul mecanism: facultatea de teologie face mai multi preoți decât are țara nevoie. Și, pentru că ei nu pot pleca așa cum fac medicii, pentru că nimeni n-are ce face cu ei în altă parte, trebuie să le facem biserici. E un cerc vicios din care ne pot scoate doar două lucruri: sfârșitul lumii și taxele pe proprietate. Eu zic că mai bine să așteptăm sfârșitul lumii și până atunci să fim pregătiți că într-o sută de ani copiii noștri să locuiască cu toții într-o clopotniță».

 Alte stiri, la fel de interesante, in monologul integral de la « Schimbă vorba Â», aici :

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată