Prima pagină » Știri externe » Liderul Fraților Musulmani egipteni va fi judecat pe 9 decembrie într-un nou dosar

Liderul Fraților Musulmani egipteni va fi judecat pe 9 decembrie într-un nou dosar

Liderul Fraților Musulmani egipteni va fi judecat pe 9 decembrie într-un nou dosar
Ghidul suprem al Fraților Musulamani egipteni, vizat deja de un prim proces deschis la sfârșitul lunii august pentru "instigare la uciderea" manifestanților, va fi judecat pe 9 decembrie pentru uciderea altor protestatari, au anunțat duminică surse judiciare, relatează AFP.

Ghidul suprem al Fraților Musulamani egipteni, vizat deja de un prim proces deschis la sfârșitul lunii august pentru „instigare la uciderea” manifestanților, va fi judecat pe 9 decembrie pentru uciderea altor protestatari, au anunțat duminică surse judiciare, relatează AFP.

Mohamed Badie, aflat în prezent în detenție, va compărea alături de 14 persoane, printre care lideri de rang înalt ai confreriei, din care provine președintele Mohamed Morsi, destituit și arestat de armată pe 3 iulie.

Ei sunt anchetați pentru violențele din 15 iulie survenite în cadrul unor manifestații pro-Morsi, la Cairo, care s-au soldat cu 15 persoane ucise și 100 rănite.

Printre coacuzați figurează Mohamed Beltagi, fost parlamentar, Essam el-Erian, lider al confreriei, Safwat Hegazy, influent predicator pro-Morsi, și Bassem Kamel Mohamed Ouda, fost ministru al Aprovizionării în timpul președinției lui Morsi.

Pe 29 octombrie, în cadrul celei de-a doua audieri a primului proces al lui Badie și alți 34 de coacuzați, printre care doi adjuncți ai săi, judecătorii s-au recuzat „pentru caz de conștiință”.

Încă nu s-a stabilit o dată pentru reluarea procesului.

Pe de altă parte, anunță aceeași sursă, predecesorul lui Badie la conducerea confreriei, Mehdi Akef, va compărea pe 10 decembrie pentru „insulte la adresa magistraților”. În aprilie, într-un interviu acordat unei publicații din Kuwait, Akef a declarat despre judecătorii egipteni că sunt „corupți”.

La rândul său, Morsi este judecat pentru „instigare la uciderea” a șapte manifestanți în timpul revoltelor izbucnite pe 5 decembrie 2012 în fața Președinției. Procesul, deschis pe 4 noiembrie, va fi reluat pe 8 ianuarie.

După demiterea sa, islamiștii – Frații Musulmani în special – au fost dur reprimați. Peste o mie de manifestanți, în mare parte susținători ai președintelui Morsi, au fost uciși în revolte, în timp ce autoritățile au arestat aproximativ 2.000 de persoane, printre care majoritatea liderilor Fraților Musulmani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Femeia care și-a ucis socrii cu un preparat de mâncare otrăvit riscă închisoare pe viață
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
S-au întors în România după ani de Italia, dar au rezistat doar 3 luni. Ce i-a făcut să plece din nou: „Am dormit un an în bucătărie”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani