Prima pagină » Știri » Circulație îngreunată pe drumuri naționale din cinci județe, din cauza zăpezii

Circulație îngreunată pe drumuri naționale din cinci județe, din cauza zăpezii

Circulație îngreunată pe drumuri naționale din cinci județe, din cauza zăpezii
Circulația este îngreunată, marți dimineață, pe drumuri naționale din județele Vâlcea, Caraș-Severin, Bihor, Alba și Harghita, unde s-a depus un strat de zăpadă între unu și trei centimetri, însă nu sunt porțiuni de drum închise sau blocate.

Circulația este îngreunată, marți dimineață, pe drumuri naționale din județele Vâlcea, Caraș-Severin, Bihor, Alba și Harghita, unde s-a depus un strat de zăpadă între unu și trei centimetri, însă nu sunt porțiuni de drum închise sau blocate.
Centrul Infotrafic a anunțat marți dimineață că nu sunt drumuri naționale sau autostrăzi cu circulație întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere.

Potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în județul Vâlcea, pe DN 7A Voineasa – Obârșia Lotrului, între kilometri 50-91, s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ doi centimetri.

În județul Caraș-Severin, pe DN 57B Oravița – Anina, între kilometri 11-16 este un strat de zăpadă de aproximativ un centimetru.

De asemenea, un strat de zăpadă de aproape un centimetru s-a depus și pe porțiuni de drum din județele: Bihor – pe DN 1H la Sinteu și pe DN 75 la Măgura; Alba – pe DN 67C la Sugag; Harghita – pe DN 13B Bucin – Borzon.

În județul Sibiu, pe DN 7C Bâlea Cascadă este zăpadă frământată de unu-trei centimetri, potrivit CNADNR.

Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri au acționat în total cu 156 de utilaje și au răspândit 734 de tone de material antiderapant, în județele: Argeș, Prahova, Dolj, Vâlcea, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Hunedoara, Cluj, Bistrița, Bihor, Maramureș, Alba, Sălaj, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, Sibiu, Iași, Neamț și Suceava, a precizat CNADNR.

Și pe autostrada A3 Transilvania s-a intervenit preventiv cu trei utilaje și au fost răspândite zece 10 tone de sare, potrivit sursei citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!