Prima pagină » Știri » Motivarea instanței în cazul masacrului de la Perla: Remușcările și regretele atacatorului nu pot fi decât formale

Motivarea instanței în cazul masacrului de la Perla: Remușcările și regretele atacatorului nu pot fi decât formale

Motivarea instanței în cazul masacrului de la Perla: Remușcările și regretele atacatorului nu pot fi decât formale
Atitudinea de remușcare și regret pe care Gheorghe Vlădan a afișat-o ulterior masacrului de la Perla nu poate fi decât "formală față de tot ansamblul infracțional", precizează judecătorii Curții de Apel București (CAB), în motivarea deciziei de condamnare a acestuia la închisoare pe viață.

Potrivit motivării redactate de judecători, Vlădan a comis faptele pe fondul relațiilor tensionate pe care le avea cu soția. Mai mult, susțin magistrații, el a premeditat fapta, organizând un „plan temeinic”, pe care l-a urmat pas cu pas pentru a obține rezultatul urmărit.

Faptele autorului masacrului de la Perla, potrivit sursei citate, au generat „o stare de alertă și panică” în rândul oamenilor, față de posibilitatea producerii unor asemenea infracțiuni.

Pe de altă parte, nu a fost posibilă introducerea în cauză, ca parte responsabilă civilmente, a coaforului unde a avut loc incidentul din martie 2012, se arată în motivare.

„Angajatorul victimelor nu poate fi citat în procesul penal pentru că faptele au fost săvârșite de inculpat, cu care această societate nu are nici un raport, de nicio natură, și, deși victimele se aflau într-adevăr în exercitarea funcțiilor încredințate de această societate și în timpul exercitării normale a funcțiilor, aceste persoane aveau calitatea exclusivă de victime, nu de făptuitori și nu li s-a reținut nici o culpă în săvârșirea infracțiunilor, astfel încât nu se putea dispune introducerea în procesul penal ca parte responsabilă civilmente a angajatorului acestora, fără reținerea ca îndeplinite a minimului de condiții care să poată determine angajarea răspunderii sale, Curtea apreciind ca superfluu să analizeze mai mult decât această solicitare a părților civile”, se menționează în motivarea CAB.

În plus, nici Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în calitatea sa de angajator al lui Vlădan, nu a fost introdus în proces ca parte responsabilă civilmente, pentru că faptele comise de Vlădan nu au avut nicio legătură cu profesia sa de polițist. Mai mult, arma folosită de „atacatorul de la Perla” nu era dintre cele pe care angajații MAI le primesc în dotare.

„Curtea constată că inculpatul se afla la data săvârșirii faptelor în afara orelor de program, fiind liber de la serviciu și nici una dintre infracțiuni nu a fost săvârșită în exercitarea profesiei de polițist sau măcar în vreo oarecare legătură cu atribuțiile sale de serviciu, or, condiția prioritară care se analizează când se apreciază asupra răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este aceea de a stabili că faptele au fost săvârșite în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și în legătură cu acestea, ceea ce nu se dovedește în nici un fel în cauza de față”, precizează judecătorii Curții.

Curtea de Apel București a decis, în 17 octombrie, să mențină pedeapsa hotărâtă de Tribunalul București în cazul lui Gheorghe Vlădan – autorul masacrului de la Perla -, condamnându-l pe acesta, în faza de apel, la închisoare pe viață.

Judecătorii de la CAB au decis, de asemenea, să mărească daunele materiale și morale la câte 150.000 de lei pentru fiecare dintre părțile civile din dosar. Curtea de Apel l-a mai obligat pe Vlădan să plătească 9.005 lei, reprezentând daune materiale, către părțile civile Georgiana și Cornel Bendre, fiica și, respectiv, soțul colegei Florinei Vlădan, ucisă și ea în masacrul de la Perla.

Decizia CAB nu este definitivă și a fost atacată cu recurs la instanța supremă. Primul termen urmează să se judece la 25 aprilie 2014.

Gheorghe Vlădan a fost condamnat, în 12 februarie, de Tribunalul București la închisoare pe viață pentru masacrul de la coaforul din complexul Perla, în care și-a ucis soția și o colegă a acesteia și a rănit alte șase persoane.

La 5 martie 2012, agentul de poliție Gheorghe Vlădan, șofer la Policlinica „N. Kretzulescu”, a deschis focul în incinta coaforului de la complexul Perla din Capitală, cu intenția de a o ucide pe soția lui, care voia să divorțeze de el. Aceasta și casiera coaforului au fost ucise, iar șase persoane, angajați și clienți ai salonului, au fost rănite.

Vlădan a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în aprilie 2012, pentru omor calificat și deosebit de grav, tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală.

„În această cauză numărul părților vătămate și victimelor s-a ridicat la zece persoane, dintre care șase au fost rănite, două au fost ucise, iar asupra a altor două a executat foc de armă dar nu le-a rănit”, potrivit Parchetului instanței supreme.

În ziua masacrului, Vlădan fusese citat telefonic să se prezinte la Secția 14 Poliție din Capitală, unde soția sa îl reclamase în data de 1 martie 2012 pentru amenințări. Florina Vlădan declarase la poliție, în 1 martie 2012, că soțul său, cu care se afla în acțiune de divorț, termenul de judecată fiind 7 martie, o amenința și că este deținătorul unei arme cu foc, însă autoritățile nu au grăbit soluționarea plângerii, iar după patru zile femeia a fost ucisă.

Gheorghe Vlădan vorbea la telefon când a intrat în coaforul din complexul Perla, apoi a discutat cu soția sa, după care a ieșit pe holul unității, unde îl urmase casiera Mariana Bendre, căreia i s-a adresat. Imaginile înregistrate de camerele video aflate în salon redau momentul în care bărbatul și-a scos de undeva din spate pistolul Glock de 9 milimetri, cu care a împușcat-o în piept pe soția sa, care venise înspre hol, apoi a tras două gloanțe în casieră, după care a intrat în camera unde era frizeria și a continuat să tragă. Bărbatul s-a întors în cealaltă cameră, unde era coaforul, și a împușcat-o în cap pe casiera rănită, care o proteja cu corpul său pe Florina Vlădan, apoi a continuat să tragă în coafor, au precizat surse judiciare.

De la intrarea lui Vlădan în coafor și până la ieșire au trecut trei minute și 27 de secunde, iar atacul armat propriu-zis a durat aproape un minut, potrivit anchetatorilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!