Prima pagină » Știri politice » Unde se roagă Victor Ponta de Sfântul Andrei, alături de Nicușor Constantinescu

Unde se roagă Victor Ponta de Sfântul Andrei, alături de Nicușor Constantinescu

Dacă președintele Traian Băsescu își botează nepoata de Sfântul Andrei, premierul Victor Ponta se află în pelerinaj la mănăstire. Însoțit de vicepremierul Gabriel Oprea, Victor Ponta a ajuns cu un elicopter în jurul orei 11.30 la slujba de la Peștera „Sfântului Andrei" din județul Constanța.

Dacă președintele Traian Băsescu își botează nepoata de Sfântul Andrei, premierul Victor Ponta se află în pelerinaj la mănăstire. Însoțit de vicepremierul Gabriel Oprea, Victor Ponta a ajuns cu un elicopter în jurul orei 11.30 la slujba de la Peștera „Sfântului Andrei” din județul Constanța.

„Îmi doresc să fim cu toții mai liniștiți”, a spus Ponta la finalul slujbei, după ce s-a închinat la moaște.

La Mănăstire se află peste 2000 de pelerini în ziua hramului, dar și președintele Consiliului Județean, PSD-istul Nicușor Constantinescu.

Oprirea la mănăstire nu este inclusă în programul oficial al premierului, fiind una privată.

Sute de oameni au venit încă de azi-noapte la mănăstirea din comuna Ion Corvin. La sfârșitul liturghiei, pelerinii vor rămâne la masă, pentru care arhiepiscopia a pregătit produse de post.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nu știi ce să scrii de Paște? 19 mesaje pentru familie, prieteni și nu numai
Digi24
Albania este în stare alertă după un avertisment al SUA privind posibile amenințări legate de Iran
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Eva în costum de baie! Prezentatoarea TV i-a uimit pe fani
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Insula ascunsă din Grecia care cucerește turiștii cu peisaje de vis și mâncare ieftină
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Criză în apărare: dronele israeliene de 400 mil. euro nu mai ajung, Miruță vrea rezilierea
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Ce este sindromul capului care explodează? Este mai comun decât crezi!