Prima pagină » Știri politice » Guvernul nu va renegocia memorandumul cu FMI. Ponta: „Acordul e suspendat. Următorul board va fi pe acest document, dacă președintele va semna”

Guvernul nu va renegocia memorandumul cu FMI. Ponta: „Acordul e suspendat. Următorul board va fi pe acest document, dacă președintele va semna”

Guvernul nu va renegocia memorandumul cu FMI. Ponta:

Odată anulat boardul FMI din decembrie pentru aprobarea memorandumului pe buget negociat cu Guvernul României, premierul Victor Ponta spune că nu va renegocia înțelegerea în ianuarie, în următoarea ședință de la Washington din februarie – martie urmând sa intre documentul în aceeași formă.

„Ce să mai renegociem? Se votează bugetul până atunci. Nu poate exista un alt document. Nu se mai poate schimba”, arată Ponta.

Cu o zi înainte, președintele a susținut că a vorbit la FMI, urmând că în ianuarie o nouă misiune a Fondului să vina la București pentru a renegocia acordul. „Există disponibilitatea FMI, a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale de a relua această negociere. Nu rămâne decât să existe disponibilitatea Guvernului”, a precizat ulterior consilierul prezidențial Cristian Diaconescu pentru gândul.

„De ce să renegociem?”

Pentru moment, din punctul de vedere al lui Ponta acordul este suspendat. „Atâta timp cât președintele va refuza să semneze documentele, evident că acordul este suspendat. Din punctul de vedere FMI și al CE atâta timp cât nu avem memorandumul pe buget aprobat de toate instituțiile românești, acordul nu este operațional. Noi am discutat foarte serios cu cei de la FMI și CE, am discutat două săptămâni, rezultatul îl știți. De ce să renegociem?”, se declară Ponta de neclintit, explicând că nu va renunța nici la acciza de 7 eurocenți la litrul de carburanți, folosită „ca pretext” de Băsescu.

Întrebat ce va intra în următorul board al FMI, în aceste condiții, premierul a indicat aceeași formă a Memorandumului cu condiția semnăturii președintelui peste câteva luni. „Pe acest document, în măsura în care președintele va semna. Nu ține nici de FMI, nicidecum noi, ține doar de președinte”, a spus Ponta la Parlament, arătându-se dispus să negocieze cu Băsescu „orice vrea dânsul, numai să ne lase în pace”, cu excepția comisie parlamentare de anchetă.

„De dragul României, vorbesc și singur, nu doar cu domnul Băsescu”

Dacă oficial, atât președintele cât și premierul spun că sunt deschiși la discuții, niciunul dintre cel doi decidenți nu face primul pas. „De dragul României, vorbesc și singur, nu doar cu domnul Băsescu. Cum să nu?”, a răspuns premierul întrebat dacă va merge la o negociere politică.

Ponta s-a arătat însă nemulțumit că a aflat „de la televizor” despre refuzul lui Băsescu de a semna memorandumul, calificându-se atitudinea drept „abuz”. „Am aflat de la televizor că practic rămânem fără acord. Evident că aș fi vorbit cu președintele despre buget, cum sunt dispus să vorbesc și acum. N-am crezut că va fi atât de iresponsabil. E un nivel superior al iresponsabilității și de o lipsă de discernământ. Este, evident, un abuz. Acordul e suspendat până când domnia sa va semna”, a adăugat premierul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!